Cine il conduce pe Sorin Rosca Stanescu?

Pe sistemul una calda, una rece, astazi trebuie sa scriu despre un articol din Jurnalul National semnat de Sorin Rosca Stanescu: «Cine conduce Romania?».

Trebuie sa marturisesc din capul locului ca sunt biased cand vine vorba de oameni de genul lui Sorin Rosca Stanescu. Nu pot avea incredere in ei nici din postura de jurnalisti, nici din cea de analisti-comentatori, pentru ca pe langa cele doua roluri pe care le exercita in vazul natiunii mai exista una, tinuta in umbra cu grija, aceea de consilieri de politicieni. Asa ca imi e foarte greu sa imi dau seama, cand vorbeste sau scrie domnul Rosca Stanescu, daca o face in interesul publicului care trebuie sa fie informat sau in interesul celor care ii platesc solda.

Genul acesta de oameni a distrus mediul jurnalistic de la noi. In treacat fie spus, acesti oameni au profitat la maxim de pe urma relatiei lor cu politicul, aducandu-le averi considerabile si acces la informatii privilegiate. Nu degeaba am avut tot felul de personaje din media implicate in cazuri de santaj politic.

Dar oamenii acestia au distrus si dezbaterea publica de la noi cu lucratura lor fina. De nenumarate ori am asistat la emisiuni la televizor, unde jurnalisti ca Sorin Rosca Stanescu sau celalalt, cunoscut in cercurile sale intime drept “jurnalistul pulii mele”, distinsul domn Bogdan Chireac, executau cu dezinvoltura bunul simt, scotand sincope de amoralitate pe gura.

Experti in otravurile diversiunii si ale dezinformarii, folosesc frici nejustificate si creeaza psihoze. Exemplul la indemana: articolul din Jurnalul National. Acolo aflam ca:

In interiorul ministerelor, cu exceptia catorva schimbari, personalul a ramas pe loc. Si fiecare isi revendica statutul de tehnician. Deci, de individ neinregimentat politic. Dar este fals. Cei mai multi au fost instalati acolo de catre PDL sau de catre UDMR sau de catre UNPR, in scopul de a servi partidele care s-au aflat la guvernare. Si multi dintre sefii de servicii din ministere ori simpli functionari sunt adusi tot pe o magistrala politica. Toti acestia, sau cei mai multi dintre ei, sunt ostili USL. Ceea ce inseamna ca opun o rezistenta politica unor masuri guvernamentale si stau la panda pentru a putea, daca nu submina, in orice caz, compromite anumite masuri.  [sublinierea mea] 

Sorin Rosca Stanescu indeamna asadar USL-ul la prudenta, pentru ca “traim inca in regimul Basescu”. Face bine sfatul lui Rosca Stanescu? Eu zic ca nu, pentru ca se bazeaza pe ceva ce nu se sustine in realitate: toti oamenii astia numiti politic vor fi mai mult decat fericiti sa-si mentina posturile, indiferent de cine va fi la guvernare. De unde ostilitatea, atitudinea subversiva sau rauvoitoare atunci? Numai daca ne gandim un pic la multimea de transferuri de la PD-L la USL din ultima vreme, ne dam seama cu cata flexibilitate privesc acesti oameni situatia lor particulara in functie de contextul politic existent la un moment dat.

In plus, cam cum ar arata aceasta opozitie la masurile guvernamentale la cineva din deconcentrate? Macar un exemplu concret as vrea sa stiu. E de tot rasul, domnul Rosca Stanescu fie ne crede prosti, fie gandeste incetosat. Toata functionarimea din aparatul public romanesc este astazi cel putin la fel de dependenta de ierarhie cum era pe vremea comunismului. Abuzurile si presiunea apartin de normalitatea birocratica de la noi, reflectandu-se si in relatia oamenilor de birou cu cetatenii. Partea ilicita e atat de extinsa si de inradacinata in sistem incat ea face de fapt miza bataliilor politice si motiveaza dorinta fiecarui partid de a-si pune proprii oameni in functii.

Or aici e adevarata problema a lui Rosca Stanescu. El este vocea presiunii imense pe care partidele din USL au exercitat-o din prima zi cand Victor Ponta a ajuns prim-ministru. Ne asteptam cu totii la un astfel de comportament, presa freamata dupa stiri noi cu schimbari de persoane din sistem, anticipam un scenariu “ca si pana acum”.

Sper din tot sufletul ca oamenii sa-si dea seama ca este in spatele lui Rosca Stanescu sunt alti oameni, foarte interesati ca aceste asteptari sa se indeplineasca. Sunt pozitii de controlat, resurse de impartit, oameni de multumit. Asta ar insemna insa compromiterea garantata a singurei idei cu adevarat puternice cu care USL a venit la guvernare mai devreme decat era de asteptat: un altfel de politica, diferita de practicile de pana acum. Nu degeaba isi incheia Victor Ponta discursul de la Gorj in fata propriilor oameni in felul urmator:

Adevărata noastră bătălie, până la urmă, nu mai este nici cu Traian Băsescu – va ieşi din scenă mai urât sau mai puţin urât, până la urmă, decizia îi aparţine –, nu mai este nici cu PDL-ul, nici nu mai ştiu dacă mai e vreun pedelist în judeţul Gorj sau prin ţară! Adevărata noastră bătălie va fi cu noi înşine, pentru a arăta că putem să avem o viaţă aşa cum ne dorim aici, în Gorj, aici, în România, nu în alte părţi ale Europei sau ale lumii! [de aici]

Uitati-l asadar pe Rosca Stanescu si sfaturile celor ca el. Astfel de oameni sunt toxici, bad, bad to the bone…

 

Aligica, MRU si turbarea de cap

In limba latina starea de confuzie era exprimata prin doua cuvinte:  primul, confusio, -onis insemna la baza amestecarea a doua materii diferite, incurcatura. Al doilea cuvant, turbatio, -onis, era ceva mai precis si avea ca inteles deranjamentul, dezordinea. Limba romana a mostenit ambele cuvinte, insa nimeni nu mai face o legatura directa intre confuzie si turbare, desi la nivel popular mai este folosita inca expresia “turbare de cap” care tot zapaceala, confuzie inseamna.

Trebuie sa spun din capul locului ca am fost impins [adica fara voia mea] la acest exercitiu etimologic de ultima contributie jurnalistica pe Contributors a prestigiosului Dragos Paul Aligica, pe care, pentru economia discursului si pentru a fi in ton cu moda, il vom numi scurt si la obiect DPA, fara a vrea insa catusi de putin sa facem aluzie la cel putin la fel de prestigioasa agentie de stiri germana Deutsche Presse-Agentur. Dar sa nu divagam…

Concret despre ce este vorba: DPA scrie un articol despre MRU. Si o face imprumutand stilul bombastic0-plamanistic de mare aploare facut cunoscut in gazetaria de la noi de TRU. DPA ataca ceea ce crede el ca sunt trei neintelegeri, trei erori de interpretare de pe scena publica romaneasca cu privire la intentiile lui MRU si ne anunta, in subtext, ca va urma ceva nemaipomenit in perioada urmatoare in legatura cu “pozitionarea pe spatii largi” a sus-numitului personaj. Si ne insira astfel trei teze cu titlu de fatalitate: 1) MRU nu a aparut din neant si nu se va duce inapoi in neant, 2) initiativa lui MRU nu e partid politic, ci o organizatie dintr-un portofoliu de instrumente institutionale [sic!] si 3) relatia lui MRU cu PDL e mai simpla decat pare, adica lipseste cu desavarsire.

Modul de argumentare e sublim: se bazeaza pe expresia criptica “in lumina a tot ce stim [despre MRU]”, insa de fapt noi nu stim nimic despre intentiile lui Mihai Razvan Ungureanu, asta fiind si problema cu el. Toata lumea asteapta sa se hotarasca: merge sa isi caute “ungureni”, face un partid nou, se lasa de politica etc. Tezele insele sunt niste gogomanii remarcabile, tocmai bune de crezut pentru prostii intelectualilor, adica acel public semi spre semi-semi-doct care inghite pe nemestecate tot ce produc justificatorii de scheme de joc ale presedintelui-jucator.

Teza 1 ar fi fain sa fie adevarata, numai ca MRU a aparut in politica romaneasca pe tiparul “maimutoiului implementat”, ca sa folosesc vorba de duh a primarului care este. Fara sa aiba cea mai mica legatura cu politica de partid, Mihai Razvan Ungureanu a fost pus de Traian Basescu sa execute un rol. A ajuns in fruntea bucatelor pentru ca i s-a propus si el nu a putut rezista propunerii. Precizarea e importanta, pentru ca el nu s-a pozitionat singur in nici un fel, nici nu ar fi putut, avand in vedere ca este un emanat al lui Basescu. Asadar putem arunca la gunoi fraze sforaitoare de genul: “este destul de clar ca actualele miscari ale lui MRU sunt expresia publica a unor decizii si investitii strategice facute cu ani in urma, nu o improvizatie de moment.”

Nici teza numarul 2 nu e mai stralucita. Intr-adevar, unii de la PD-L au reactionat ca si cum “Initiativa Civica” ar fi fost un proiect de partid politic, cand in fapt era vorba despre un ONG care sa faca cel mult concurenta institutului lui Teodor Baconski, si el un politician implementat ca si MRU, dar fara initiale. Nici nu e de mirare ca Teodor Baconski e unul dintre primii care au reactionat. Dar asta nu-l face pe Aligica, adica DPA, mai putin gogoman cand afirma ca: “Tipul de abordare politica a lui MRU presupune construirea unei platforme institutionale, a unei baze de capital social si politic, a unei retele sociale si a unei infrastructuri intelectuale pe termen lung.” De unde rezulta asa ceva, de unde e clar ca “o buna parte din aceasta baza de operare a fost deja [sic!] creata pe tacute in toti acesti ani” nu ar putea intelege nimeni cu exceptia lui DPA.

A treia teza, cu relatia simpla dintre MRU si PD-L, e cea mai penibila dintre toate. Aflam de la DPA ca a fost “clarificata si decisa deja”, deci iarasi o fatalitate. MRU e solutia pentru PD-L. Cu alte cuvinte, daca il accepta pe MRU atunci scapa de probleme si se reformeaza. Pe ce se bazeaza un asemenea pronostic, asta iarasi ne lasa autorul in ceata. In plus, nu l-a acceptat partidul cand MRU era mot la guvern si putea face mult bine. De ce l-ar accepta acum, cand MRU a ramas doar cu initialele si mai ales el insusi o da in mod repetat pe dupa cires cand e intreabat de la obraz ce si cum are de gand.

Ca Aligica il umfla pe MRU ca pe o basica si presupune chestii si incearca sa le fixeze in constiinta publica cu titlul de certitudini, desi in capul sau e o confuzie maxima intre proiectiile sale intime si realitatea stearpa a subiectului pe care il trateaza, nu ma mira: sportul asta nu e nou, la noi dezbaterea politica nu are adancime, totul este la suprafata, ca pe o balta statuta, unde destinul maxim e sa mori sufocat de lintita cea marunta. Si totusi, ce asteptari poti sa ai de la un balon de sapun? Nu e asta deranjament, nu e asta turbare la cap?

uninominalul majoritar simplu la romani

S-a vorbit mult ca una dintre consecintele trecerii la sistemul majoritar simplu la primari va fi cresterea cheltuielilor cu campania electorala. O arata experinta altor tari, unde competitia electorala este acerba. Cu toate acestea nimic din ce se intampla in Romania nu sustine aceasta ipoteza.

Alegerile din 2008 pentru presedintii de consilii judetene nu au adus cresteri spectaculoase de costuri electorale pentru ca la noi competitia la nivel local este de foarte multe ori viciata de existenta unor dezechilibre economice si politice mari: cei de la putere si-au putut dezvolta neingradit influenta si puterea economica in judetele lor, faultand opozitia locala cu orice prilej si mentinand programatic starea de inapoiere si de dezinformare a populatiei. De aceea avem deja de a face in majoritatea judetelor din tara cu un electorat prizonier. Urmand firul logic, costurile de campanie vor scadea. Asta este insa departe de a fi un motiv de bucurie, pentru ca se intampla nu datorita disparitiei coruptiei electorale, ci, din contra, din cauza consolidarii ei.

Pe acest fundal e usor sa intelegi ce riscam prin generalizarea sistemului majoritar simplu: osificarea relatiilor de putere de la nivelul judetelor (colegiile parlamentarilor sunt inscrise in circumscriptii judetenesti). Sistemul devine impermeabil la infiltrarea unor concurenti cu programe alternative, competitia electorala e sufocata si mai mult. Nu degeaba se vorbeste din ce in ce mai mult de “iepurasi” electorali. Batalia alegerilor se personalizeaza si mai mult, pentru ca totul se invarte in jurul unor persoane atotputernice care se vor permanentiza la putere.

In plus, vom vedea din ce in ce mai mult scene de abuz si violenta electorala, de genul celor de la Ticus, judetul Brasov:

O nota personala: as vrea sa cred ca batalia pentru democratie nu e gata pierduta si ca munca celor care cred in valori si principii, iar nu in bani si privilegii de casta, nu se pierde in vant. Retorica de debut a guvernului Ponta promitea ceva ce ultimele guverne nu au fost in stare sa dea, poate nu speranta, caci astazi in Romania speranta este un cuvant mare, dar o morala noua, de destelenire a buruienilor si de cultivare a propriei gradini, cum spunea bunul Voltaire.

Corina Dragotescu si sufletul vacii

Despre performanta jurnalistica a Corinei Dragotescu am mai scris, motivul fiind ca nu ma convinge nici ca analist-comentator, nici ca moderator (atat cat a fost). Jurnalismul ei intra mai degraba la categoria “sloth and laziness” pentru ca nu serveste in nici un fel nici televiziunea care o plateste, nici interesul telespectatorilor care se uita.

O mostra de incapacitate si de inadecvare jurnalistica incredibila am putut vedea aseara la RTV la emisiunea “Ultima ora” a lui Striblea, unde Corina Dragotescu e comentator permanent. Invitat de marca: politicianul voievod pasunist George Becali. Am o marturisire de facut: in contrast cu lipsa de reactie a Corinei Dragotescu, Becali mi s-a parut chiar simpatic, desi omul asta vorbeste prapastii. Un fel de idiot simpatic, care insa trebuie considerat cu atat mai periculos si mai daunator in mediul public romanesc cu cat nici un jurnalist cu pretentii din platou nu a putut scoate doua contra-argumente ca lumea pe gura. Cand singurul tau raspuns la aberatiile lui Becali pe tema cainilor vagabonzi e o trimitere aiuristica la sufletul vacilor sau oilor trebuie sa te intrebi daca nu cumva e cazul sa schimbi postul la emisiunea lui Capatos, unde macar prostia e asumata pe fata si se face show din ea.

Participarea la vot va fi sau nu va fi?

Odata cu schimbarea de guvern din martie a disparut tema participarii la vot a romanilor. Premierul a anuntat ca va avea grija sa fie alegeri corecte, si cu asta basta, n-am mai auzit de grija pentru numarul de votanti care se vor prezenta la urne pe 10 iunie. S-au dus in neant pana si si campaniile din online, semn ca e tacere pe toata linia.

Primarii vor fi alesi prin vot majoritar simplu. Intrebarea e asadar in ce fel va afecta sistemul participarea la vot. Eu cred ca nu sistemul ca atare va avea vreo influenta, ci confuzia generata de “transfuziile” frecvente, adesea aiuritoare, de candidati intre partide. Estimez asadar cea mai scazuta prezenta la vot din istoria alegerilor locale. Invers proportionala cu lehamitea votantilor.

Cuvant de ordine: normalitatea

Ieri scriam despre cum “normalitatea” pare sa devina cuvantul de ordine care sintetizeaza cel mai bine intentiile lui Victor Ponta pentru guvernarea de 6-7 luni care il asteapta. Tot acolo explicam fundamentele ideologice si dadeam si sursa care a generat aceste fundamente, nu zilele acestea, nu de cand e Victor Ponta presedinte PSD, ci cu 10 ani in urma.  

Exista un miez la toate astea. Intuitia mea [remarcati, va rog, termenul folosit, domnilor analisti] imi spune ca vom vedea din ce in ce mai mult acest cuvant transformandu-se in program politic.

O mica avanpremiera aici.

normalitatea – o fantasma ideologica in Romania?

De fapt, nu este deloc intamplator ca in postarea lui Vasile Dincu despre “adevaratul” program al guvernului de tranzitie al lui Victor Ponta (http://vasiledancu.blogspot.com/2012/05/cinci-pagini-din-adevarata-agenda-lui.html) apare referirea la cuvantarea “Spre normalitate” al lui Adrian Nastase din octombrie 2002. Putina lume stie cine a fost autorul real al textului respectiv; eu ii spun text, Adrian Nastase il intitula document de lucru, Vasile Dancu il numeste si el “document” si atat, desi si-a dorit candva sa aiba un alt destin, sa se ridice la statutul de document programatic de partid, sa fie asumat de membri si sustinut public. In sfarsit, sa schimbe Romania.

In acel document din 2002 Nastase anticipa sfarsitul tranzitiei si inceputul normalitatii. “Tranzitia” era definita ca: “o stare de criza, o perioada de fluiditate si de ambiguitate economica, sociala si politica.” Ma intreb daca, judecand dupa aceasta definitie, Romania a iesit din tranzitie sau este in continuare in criza. Realitatea zilei ne da raspunsul: economia de piata si spiritul concurential sunt profund viciate de contracte preferentiale cu statul, statul de drept se clatina datorita involutiilor din partide, administratie si justitie. Avem o tara impartita in doua: tara oamenilor cu bani si restul. Ca natiune, Romania nu se regaseste in nici un fel in UE ca membru deplin, contam doar ca garnitura.

Peste tot ce am mentionat mai sus si in multe altele politicul a avut un cuvant greu de spus. Un politic fara ideologie si fara adancime psihologica, trist si meschin, care a lucrat doar pentru interese private si impotriva interesului public si binelui general. Mai nou, un politic tapetat cu diplome si titluri, dar crescut pe impostura, asa cum o dovedesc din plin cazurile Dumitrescu si Mang.

Tot documentul din 2002 definea si “normalitatea” in urmatorii termeni: “o viata sigura, un viitor predictibil, o stare de calm, de incredere si de confort”. De atunci si pana astazi, in termeni programatici nu a mai vorbit nimeni despre normalitate, decat poate tot Vasile Dancu, in regim minor. Astazi insa din nou un presedinte PSD, Victor Ponta, rosteste acest cuvant, ii da sens in fata camerelor de filmat, creeaza asteptare dincolo de ecran. Problema e ca aceste lucruri tot de la politic ar trebui sa vina. Ceea ce ma face sa ma intreb daca in Romania normalitatea va fi vreodata ceva mai mult decat un conditional optativ politic, adica o fantasma ideologica.