Humilitas occidit superbiam – Humility kills pride
1. Pe blog la Cristi Sutu se poate viziona un filmulet cu desene animate foarte foarte amuzant. Ceva cu substrat politic in genul ferma animalelor, dar cu pasari. Pasaroiul ala o fi oare un cocor?
2. Aseara am vazut-o pe Tania Budi la o televiziune. Genul de emisiune intre stirile de la ora 5 si stirile de la ora 7. Prestatia ei muzicala a fost tot cam intre 5 si 7. Notele 5 si 7.
Cine a spus sa intorci si celalalt obraz a fost dupa parerea mea fie un bou, fie nu a fost om deloc.
Sa presupunem [desi s-a intamplat aievea] ca cineva de doua ori mai mare decat tine, mai umflat si mai cefos, hotaraste din senin ca i-ai atins masina [ceea ce este absolut nepermis] [o masina de teren scumpa] si iti tranteste fara prea multe parlamentari trei pumni in fata. Situatia este asa de ad hoc incat nu reusesti sa iti revii din soc [de fapt o insiruire de socuri unul mai mare decat altul].
In fata evidentei imediate [tipul cat dulapul si fata tumefiata] te indepartezi de locul rusinii [nu rusinea ta] si al umilintei [asta este a ta toata] incercand sa vezi pe unde calci, desi privirea iti este si ea la fel de tumefiata. Primul instinct social [dupa cel animalic de a riposta sau a fugi] este sa anunti la politie ultrajul. Sa chemi autoritatea sa iti faca dreptate. Realizezi ca demersul tau este absolut inutil, pentru ca politia exact la impus ordinea asupra celor cu muschi [remember: interlop cat dulapul] si cu bani [remember again: masina de teren scumpa] nu este buna. [si chiar daca faci plangerea, aceeasi combinatie imbatabila de muschi si de bani te va gasi, te va ameninta, te va mai bate o data, pana renunti de tot] Daca gandesti asa inseamna ca esti deja sub influenta celui de-al doilea intinct social – acela ca renunti sa cauti dreptatea la o institutie. Desigur ca exista variante [alti interlopi] si variante [relatiile din politie], dar aceste varinte sunt intotdeauna pentru altii [totdeauna]. Pentru tine ramane un al treilea instinct. Tot social: acela de a inghiti /de a da la spate / de a uita [momentan]/ de a gasi ceva [altceva] de care sa te bucuri a doua zi / de a invata lectia / de a fi in continuare om.
[pentru C, pentru S, pentru V, dar mai ales pentru A. A ca in HADI.]
P.S. mai exista si un al patrulea instinct social: acela de a te revolta si de a face politica pentru a schimba sistemul. Si pentru a-l face impermeabil la boi si la neoameni.
Nu as vrea sa fiu inteles gresit: de cele mai multe ori decizia buna coincide cu decizia corecta. Asa cum este adevarat ca uneori decizia corecta poate fi o decizie invederat rea.
Corina Cretu crede ca revenirea lui Adrian Nastase este o victorie a bunului simt. «Sigur că a existat şi o concurenţă între oameni. Dar a fost in primul rand o luptă între două viziuni. La Congresul extraordinar din aprilie 2005, PSD – în numele „reformei”, a „ruperii de trecut” – a făcut un viraj spre dreapta, în speranţa că va atrage un alt electorat, al cărui sprijin nu l-am avut niciodată.» Acelasi mesaj il dadea Adrian Nastase intr-un interviu in Evenimentul Zilei la inceputul saptamanii trecute. Nu stiu daca si Dan Mihalache este de acord cu pasajul extras. Stiu ca impartaseste ideea din titlul Corinei Cretu.
Nu stiu cum gandesc altii, insa mie acest mesaj ma face sa ma intreb daca intr-adevar retorica reformei morale apartine dreptei. Daca este asa, atunci virajul spre dreapta al PSD s-ar fi produs prin simpla abordare a temei. Social-democratia romaneasca a pierdut astfel legatura cu electoratul de stanga [electoratul PSD], pentru care tema este generalmente nesemnificativa. Trecand insa de retorica politica [si de imperativele de marketing electoral], oare cum ne raportam la fondul problemei? Mai multe pe aceasta tema am scris aici.
Tema cred ca este interesanta de studiat mai indeaproape si din alt punct de vedere: nu adreseaza numai problema tipologiei mesajului pe care partidul il transmite, dar indica si o anumita categorie de public-tinta [pentru care tema nu ar exista]. Sa fie oare asa?
Consiliul National s-a incheiat ieri intr-o nota joasa [low key]. Nu a fost un conflict deschis, oamenii au optat pentru un discurs sobru. Nmic din sangele de pe pereti asteptat de presa, nici o replica taioasa, nici o declaratie grava, nici o victima de aratat in fata camerelor de luat vederi.
Jurnalistii si comentatorii prezenti la eveniment au plecat probabil dezamagiti. Reuniunea nu a adus ceea ce promitea: o lupta fara menajamente pentru pozitii si pentru imagine. Marele absent de la reuniune a fost grupul de la Cluj. Vasile Dancu a dat citire unei propuneri de rezolutie [cu sala aproape goala – da, rezolutia a fost totusi adoptata]. Vasile Puscas a sosit mai tarziu, dupa ce se incheiase votul. Ioan Rus a ramas pe scaun, langa Ilie Sarbu, incadrand [in imaginile de pe ecranele mari] pupitrul cu microfoane. In rest nici o pozitie exprimata de la tribuna. Nici presa nu a cerut una in mod expres. Oare de ce? [nu era cazul?]
Spre dezamagirea lui Cristi Sutu, care scrie aici despre ce era este de asteptat de la Consiliul National, nu pot fi de acord cu concluziile sale dintr-un singur motiv: agitatie pe la PSD in timpul alegerilor [din partid] a mai fost, iar lumea stie cand situatia este albastra sau tensionata. Or de aceasta data lumea era [prea] relaxata [sa ne intelegem: astia mai mici si neinformati erau infrigurati de emotie]. Ceva lipsea din peisaj. Discursurile s-au concentrat toate pe unitatea partidului [bla bla, marota asta este fumata], desi Adrian Nastase anuntase la emisiunea “Nasul” de pe B1 ca nu va mai tolera neadevarurile din partid. Mai mult, discursul lui Adrian Nastase despre frica si despre pepeni [pe care il puteti asculta aici] a fost unul plat. AN spune: filosofic.
Parca a fost un Consiliu National in reluare. Numai primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, a rupt ritmul lent al reuniunii cu un discurs mobilizant. De campanie [asa cum ar fi trebuit sa fie toata reuniunea]. Parca a fost un Consiliu National non combat.
Ceva trebuie ca s-a intamplat cu o seara inainte de Consiliul National. Intelegeri vor fi fost facute intre persoane si tabere. Si intre idei, desigur…
Se forteaza demisia lui Mircea Geoana? Atunci care este miza Consiliului National? Cate tigari mai fumeaza pe zi Viorel Hrebenciuc [patriarhul partidului]?
[Sase! Vine Adrian Nastase, la Nasul, cu Radu Moraru pe B1]
Update: Si de ce se agita liberalii asa de tare de ce se intampla in PSD? Ca sa nu-mi spuneti Dumneavoastra povesti cu vechea relatie de prietenie si colaborare dintre Andronic si Nastase, etîcî etîcî. Sau ca PNL se tem de varianta [Geoana]PSD-ului cu motiunea de cenzura. Trebuie sa fie altceva. Ha ha!
In lectura critica excesul stilistic al presedintelui isi dezvaluie efectul pervers caruia clasa noastra politica agresata este condamnata sa ii cada victima de fiecare data. Mai mult decat atat, eu cred ca este si explicabil de ce tocmai Basescu vorbeste de zoaie si nu un alt politician.
Nu vorbesc aici de un ascendent moral [pe care Basescu nu il are], after all, presedintele este si el un emanat [da, cuvantul nu este intamplator] al acestei clase politice defecte. Ma refer la izolarea perfecta a lui Traian Basescu [inclusiv fata de PD-L prin relatia de autoritate necontestata] pe scena politica. A se nota in acelasi timp ca Traian Basescu nu este marginal la sistem, ci – in calitatea sa de presedinte al statului – sta chiar in centrul lui. Aceasta izolare in centralitate il transforma pe Traian Basescu in instrumentul perfect de administrare a unui medicament moral [stigmatizarea clasei politice asta e] constiintei publice: prin izolarea sa [si in acelasi timp prin centralitatea sa] Traian Basescu poate face apel la celalalt, identificandu-l in categoria politicienilor. Celalalt este vinovat pentru legile proaste, pentru nedreptati, pentru hotie etc. Stereotipul tapului ispasitor este pus la lucru. Pozitia presedintelui intalneste aici “presupozitii latente, adanc inradacinate in inconstientul colectiv popular”. [adica ceea ce eu numeam la inceput “exces” trece in ochii multora dintre romani drept “precizie stilistica”].
Insa tapul ispasitor este in cazul de fata si obiect al invidiei sociale. Politicienii se numara cu siguranta printre castigatorii tranzitiei. Ei insisi nu se feresc sa o arate. Desi sursa bunastarii lor este suspecta sau detestabila [la fel ca cercurile oligarhice la care sunt conectati], bunastarea in sine este invidiata. Aceasta suprapunere a tapului ispasitor traditional cu obiectul invidiei sociale confera forta stilisticii prezidentiale.
De aceea ma mir intr-una de cand s-a consumat evenimentul ca reactia clasei politice a fost sa se supere pe Basescu, in loc sa se supere pe ce a spus Basescu. Sau sa se ingrijoreze. Anume ce a spus Basescu, dincolo de diatriba, prinde la bobor. Pentru ca “premisele … sunt inconjurate de o larga sustinere populara”.
O explicatie suplimentara e absolut necesara: lectura critica e din H.R.Patapievici [“Doua masuri si un morman de cadavre”, in Politice, Ed. Humanitas, 1996]. Ring a bell? Any bell?
dromichaetes.eu 