Horia Roman Patapievici:
Draga Herta, permite-mi in incheiere sa-ti spun ca problema de fond ridicata de scrisoarea ta nu este condamnarea prezentei la Berlin a doi fosti informatori ai Securitatii, ci este absenta unui raspuns de principiu la intrebarea pe care indignarea ta o face sa para si imorala (pentru ca ar parea sa tina partea informatorilor: nu, nu le tin partea), si inutila (pentru ca discutia pare deja transata: nu e): ce facem cu informatorii care nu sunt de resort penal? Informatorii care nu ocupa functii oficiale in stat si care si-au recunoscut colaborarea cu Securitatea (de bine de rau ori total; cu demnitate ori ba; deschis ori piezis; sincer ori arogant; etc.)? Le restrangem drepturile? Ii discriminam social? Ii trimitem la „munca de jos“? Ii izolam? Daca sunt scriitori, le interzicem dreptul de semnatura? Ce trebuie sa le facem, noi, virtuosii, lor, pacatosilor?
[SENATUL EVZ: Ce ar trebui sa facem cu informatorii?, 24 iulie]
Raspunsul [posibil/absolut necesar/in orice caz cerut]:
Le intoarcem spatele. Doar atat.
P.S. Am reflectat mult la acest episod. Este dureros ce s-a intamplat. Dureros pentru oameni ca Herta Müller ca trebuie sa se indigneze la nesfarsit. Dureros pentru HRP [ca om de cultura si ca director al ICR] ca trebuie sa raspunda acestei indignari. Sufleteste poti fi de partea unuia sau altuia. Insa nu ai dreptul sa ocolesti problema responsabilitatii. A responsabilitatii personale inaintea responsabilitatii publice. Regret ca HRP a ales sa puna in fata lipsa unei “raportari publice”, de sistem, fata de informatori.
Ce spune el de fapt poate fi tradus in felul urmator: de fapt, draga Herta Müller, prezenta unor informatori dovediti la o manifestare a ICR la Berlin nu este condamnabila, pentru ca nu putem condamna atat timp cat nu avem un raspuns de principiu. Nefiind condamnabila, atunci nu poate fi vorba nici de vreo responsabilitate, personala [a mea, Horia Roman Patapievici], institutionala [Institutul Cultural Roman] sau de vreun oarecare alt fel.
dromichaetes.eu 