cum functioneaza comunicarea la PD-L si ce ar trebui sa invete opozitia

Lectie stravezie de comunicare pentru aspirantii in politica. Suport video asigurat!

Raluca Turcan a dat de curand declaratii la televizor despre candidatura lui Emil Boc la primaria Clujului. Priviti filmarea incarcata pe propriul canal Youtube.

Observati, va rog, tiparul comunicarii, usor de perceput acolo unde Raluca Turcan recita ceea ce invatase dinainte.

Mai intai vine ideea: “Unu. Emil Boc s-a demonstrat in timp ca este un om cu responsabilitate si cu puterea de a lua decizii dificile…” dupa care nu mai recita din memorie, ci umple de la ea, se vede cum se schimba ritmul vorbirii. Apoi vine al doilea argument, iarasi invatat pe dinafara si recitat: “Emil boc este un om departe de orice suspiciune de coruptie. Este vazut ca un om care a facut politica in detrimentul interesului personal.” Si se continua asa pe tot parcursul interventiei.

Pariez ca Raluca Turcan era foarte buna la citire in scoala generala. Unele deprinderi i-au ramas de atunci, cu siguranta. Bunnn, ce este de invatat de aici?

1. membrii PD-L cu mandat de la partid sa vorbeasca la televizor vin cu lectia pregatita. Ei primesc de la partid un text pe care sa il recite, cu mai mult sau cu mai putin talent, in fata camerei, pentru efect maxim in randul prostilor de rand.

2. calitatea jurnalismului la noi a scazut dramatic, iar vina revine in special televiziunilor specializate pe politic. Cand ai politicieni abonati zi de zi la tine in emisiune, nu prea iti permiti sa ii superi, ca s-ar putea sa nu mai ai cu cine sa faci emisiunea. Asa se explica, dupa parerea mea abdicarile de la un set minim de reguli deontologice. Foarte concret, pe exemplul de mai sus, realizatoarea de la Realitatea ar fi trebuit data afara, pentru ca nu a intervenit in nici un fel , desi era evident ca Raluca Turcan ii (ne) recita povesti, adica ne ia de prosti pe fata.

moartea partidelor, bucuria stim-noi-cui

Vio Bota a scris ieri la cald un articol despre consecinta numirii lui Melescanu la SIE. Articolul scris de Vio e foarte bun, surprinde o realitate a momentului in ceea ce-l priveste pe Crin Antonescu, insa cred ca Vio nu duce rationamentul pana la capat.

Ce se intampla in ograda PNL zilele acestea nu este decat in aparenta un eveniment. In fapt, graba lui Melescanu de a fi uns sef la SIE de patriarhul statului roman, recte Traian Basescu, ar trebui  sa fie vazuta ca inca o dovada a disolutiei partidelor politice romanesti. Nu cred ca poate contesta nimeni ca ceea ce s-a vazut ieri de catre toata lumea se intampla nevazut si neobservat de cativa ani buni la toate nivelurile politicii judetene si locale.

Partidele se ruineaza pe zi ce trece. Nu vad asta doar in curtea PNL, o vad foarte  bine si la PSD, chiar daca Victor Ponta pare sa stea pe o fundatie mai solida. Sper ca este constient de faptul ca in spatele aparentelor din propriul partid se ascunde aceeasi realitate pe care o da de gol spatele dizgratios intors de Melescanu PNL-ului.

Un citat ce merita retinut

Pentru criza fara precedent cu care se confrunta astazi Europa si fata de care cei mai multi romani sunt tinuti in ignoranta am un citat ce ar trebui retinut:

“…what we all need at this point in human evolution is to learn what it takes to learn what we should learn – and learn it.” [Aurelio Peccei, Forword, No limits to learning. A Report to the Club of Rome, 1979]

Explicatia pentru ce se intampla astazi nu am nici o indoiala ca este urmatoarea: umanitatea a ajuns intr-un punct in care trebuie sa faca un nou salt cognitiv de ajustare a conditiei sale la coordonatele impuse de saltul tehnologic pe care l-a facut deja prin IT si comunicatii. Ce vedem astazi ca se intampla in modul cel mai vadit in tari ca Grecia si Italia, unde oameni nealesi, reprezentanti ai lumii finantelor, au preluat fraiele guvernelor si decid de la sine putere ce este de facut pentru o natiune intreaga este dovada cea mai clara a inadaptarii functionale a sistemului politic actual (asa-numit democratic) la nivelul tehnologic impus de globalizarea economiei.

Iar cheia nu este in descoperirea de tehnologii noi, ci in invatarea cum sa ne acomodam cu descoperirile pe care tot noi lea-m produs. Caci vizionarii autori ai raportului din 1979, printre care si romanul Mircea Malita, au faurit o sintagma care sa numeasca problema cu care ne confruntam: “the human gap“. In esenta sintagma inseamna urmatoarele:

“The human gap is the distance between growing complexity and our capacity to cope with it. Clearly, one eternal human endeavor has been to develop additions to knowledge and improvements in action to deal with a complexity which, for most of history, derived primarily from natural phenomena. An essential difference today is that contemporary complexity is caused predominantly by human activities. We call it a human gap, because it is a dichotomy between a growing complexity of our own making and a lagging development of our own capacities.” [ibidem]