haine, paturi, sapun, pasta si periute de dinti

Via Dan Selaru aflu despre o initiativa pe care merita sa o sprijinim. Daca statul nu face [mai] nimic pentru copiii cu nevoi speciale, abandonati sau saracuti, sta in puterea noastra sa ajutam. Si aici schimbarea pe care o putem producem este enorma si vizibila imediat.

Mai mult, dam o sansa acestor copii sa priveasca altfel lumea in care s-au nascut. Oameni darnici iti spune cum poti ajuta, dar mai ales pe cine:

Per total, adunăm haine pentru băieţi şi fete cu vârste între 0 şi 25 de ani.

1. Congregaţia Misionarele Carităţii – comuna Chitila, jud. Ilfov.

Aici sunt 25 de băieţi cu handicap extrem de sever. În afară de haine şi încălţăminte, e nevoie de pături, aşternuturi, prosoape, detergent, săpun.

2. Asociaţia Fraţilor Maristi din România – str. Strămoşilor nr. 1A (zona Apusului).

Aici sunt 32 de copii între 10 şi 16 ani, abandonaţi şi din familii foarte sărace destrămate, care merg la şcoală, învaţă o meserie, trăiesc ca într-o familie, cu responsabilităţi, bucurii şi uneori şi necazuri. În afară de haine şi încălţăminte, aici e nevoie de jocuri de perspicacitate şi jucării, cărţi, calculatoare mai vechi, dar încă funcţionale, pastă şi periuţe de dinţi, dulciuri.

3. Căminul de copii Casa Soarelui – zona Piaţa Trapezului.

Aici sunt mulţi copii cu handicap uşor şi mediu, abandonaţi sau din familii sărace, cu vârste între 10 şi 16 ani. În afară de haine şi încălţăminte, e nevoie de cărţi de colorat, creioane colorate, jocuri de construit (gen cuburi), dulciuri.

4. Asociaţia “Pro Vita – pentru copiii născuţi şi nenăscuţi” – Parohia Valea Plopului – Vălenii de Munte, judeţul Prahova.

Aici sunt copii mai mici şi mai mari, de la 0 la 25 de ani. E nevoie de haine, încălţăminte, în plus, prosoape, săpun, detergent, pastă şi periuţe de dinţi, etc.

5. Un loc special, pe care nu pot să-l divulg, la rugămintea celor de acolo. E vorba de un loc unde sunt găzduiţi şi îngrijiţi copii între 14 şi 20 de ani, infectaţi cu HIV. Ei au nevoie de ceva hăinuţe, dar şi de cărţi, săpun, prosoape, pastă şi periuţe de dinţi.

Da’ o ancheta jurnalistica nu se putea?

Din Adevarul de astazi extrag un pasaj pentru luare aminte din Marea epurare:

„Lucrez de 18 ani în sistemul de şomaj şi sunt funcţionar public din 2001. Ce se întâmplă acum e bătaie de joc faţă de carierele şi vieţile oamenilor [sublinierea imi apartine].  Am dat concurs şi am fost declarată admisă. Dar aseară ne-au chemat să ne spună că mai bine renunţăm la posturi pentru că Vanghelie a făcut scandal“, dezvăluie Mihaela Mirică, fost director. Aceasta mai spune că ieri a făcut cerere pentru renunţare la postul ocupat.

Ce urmeaza este fix ce ne-am fi asteptat sa urmeze. Declaratia lui Andras Szakal, directorul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, se inscrie in tiparele limbajului de lemn functionaresc:

„S-a făcut o evaluare. Fiecare candidat a pregătit un proiect pe care l-a susţinut în faţa unei comisii din care a făcut obligatoriu parte şi reprezentantul prefecturii“, a explicat Andras Szakal. Acesta a mai spus că apartenenţa politică nu a contat, ci numai performanţa proiectului cu care s-a prezentat candidatul.    

Acum eu n-am sa comentez si sa spun ca Vanghelie a procedat corect sa il dea afara pe Madalin Voicu din partid pentru ca acesta avea dreptate sa declare [referindu-se la el] ca “s-a urcat scroafa in pom”. Un astfel de comentariu nu ar servi la nimic.

Ma intreb insa, data fiind importanta temei, daca nu ar fi fost firesc ca domnii jurnalisti care prezinta astfel de subiecte sa investigheze pe cont propriu daca epurarile clamate sunt reale sau nu. Pentru ca mie nu mi se pare deloc jurnalistic sa prezinti doar pozitii ale partilor, fara sa sapi tu insuti in problema si sa afli amanunte. De exemplu, mie mi s-ar fi parut important sa aflu – in linii mari desigur – in ce consta un “proiect” precum cele la care face referire Andras Szakal. Si mai ales cum au reusit comisiile de admitere sa evalueze “performanta” acestor proiecte.  Nu de alta, dar bunul simt imi spune ca performanta o poti masura abia la urma, cand ai vazut rezultatele. 

Sa acceptam insa – de dragul conversatiei – ca la mijloc e vorba doar de o inexactitate in exprimare. Si ca domnul Andras Szakal [parca ar fi Andrei Sacalul] a vrut sa spuna de fapt ca a fost evaluata relevanta “proiectului” [chiar daca, once again, nu stim ce poate fi acest proiect] din punctul de vedere al utilitatii pentru serviciul pe care domnii candidati ar trebui sa il conduca. Ma mai gandesc ca, fiind vorba tocmai despre pozitii de conducere, la fel de important ar fi trebuit sa fie si planul de punere in opera al sus-numitului proiect.

Asta ca sa stim despre ce vorbim, nu doar sa ne dam cu presupusul…

Freza si politica

Crin Antonescu chiar mi-e simpatic. Arata bine la televizor si vorbeste o limba pe care o inteleg. Numai ca pe banerele ce atarna deasupra strazilor pe care mergi prin frumoasa tara Romania parca nu e acelasi om. L-au tuns consultantii de campanie asa de bine, ca acum iti vorbeste un “nenea” mult mai batran si mai tern despre “europa liberala”, ce-o mai fi vrand sa insemne si asta. Nu de alta, dar inainte prea batea la ochi cu tineretea lui…

Foto: luata de pe Cotidianul (nu am gasit link sa o atribui).

Elena Basescu – buze tuguiate de Romania lui taticu’

Cand ajungi sa scrie in Spiegel.de despre tine se cheama ca ai intrat intr-o noua etapa a vietii tale. Pacat ca nemtii astia sunt niste rai si scriu numai chestii superficiale, cum ar fi de exemplu: ca “taticu’ Traian Basescu este chiar presedintele patriei Romania”, ca “treci drept partygirl“[nu am tradus pentru puritani], ca ai o viata sentimentala … [austriecii aia de la Der Standard sunt niste nesimtiti 🙂 ] si ca – zice critica – “nu ai fi potrivita din punct de vedere intelectual pentru a-ti reprezenta tara in Parlamentul European”.  

Noroc ca iti ia apararea taticu’: “cica «ai fi mai inteligenta decat crede lumea»”  – il citeaza Spiegel pe Basescu.  Acum supararea ta nu ar trebui sa fie atat de mare pentru ca ai ajuns [in viziunea astora de la Spiegel] o celebritate veritabila, instantly recognizable worldwide, un fel de “Paris Hilton de Romania”, “cu par lung pana la fund si cu buze tuguiate”. Ditai recunoasterea internationala, nu-i asa, mai ales ca “buzele tuguiate” cu pricina dau si titlul articolului [Schmollmund, Latex, blaues Blut]?   

Da kann man bei Elena Basescu, 28, nicht so sicher sein. Sie ist zwar genauso schön wie Barbara. Aber sie hat schon eine aktive Zeit in Brüssel hinter sich, als Hospitantin bei einem Abgeordneten aus der Partei ihres Vaters. Papa Traian Basescu ist nämlich Präsident in Elenas Heimat Rumänien. Sie arbeitet als Model, gilt als Partygirl und ist, so schrieb die österreichische Zeitung “Der Standard”, für ein “wechselvolles Liebesleben bekannt”. Auch wegen ihres Aussehens – hüftlanges Haar und Schmollmund – wird sie in den Medien gern mit der amerikanischen Hotelerbin verglichen und als “rumänische Paris Hilton” geführt. Gegen manche Kritik, sie sei intellektuell nicht geeignet, ihr Land im Europäischen Parlament zu vertreten, hält ihr Vater dagegen: Sie sei “viel gescheiter, als man glaubt”.

Acum pentru cunoscatori si Feinschmeckeri, e drept ca autorul articolului s-a jucat din greu cu timpurile verbale din limba germana. “Vorbire indirecta – Indirekte Rede” – cum s-ar zice. Indirect, dar cu o gramada de inteles, Jawolhl!

Patrasconiu descopera teme de campanie sau i le sopteste cineva?

Cristian Patrasconiu zice azi asa: “Mircea Geoana, lacheul lui Vanghelie din ultimele luni”, dupa care produce o penibilitate telejurnalistica de administrare a justitiei ortopedice, ortoepice si de punctuatie marca CTP pe post de dovada.  Apropo, cum e, domnule CTP, cu mingiile?! – pentru cine nu stie, pluralul la minge este mingi [cu un singur i], nu mingii, asa cum spune in dulcele grai dambovitenesc domnul CTP. 

In afara faptului ca secventa nu arata decat ca omul Mircea Geoana face in exprimarea orala niste greseli de limba atat de comune incat sunt de-a dreptul neglijabile [chiar si pentru un diplomat], eu nu am vazut nimic care sa spuna ca Mircea Geoana o ia pe urmele lui Vanghelie, lingvistic vorbind. Dar ideea nu e asta, nu-i asa? Nu despre cunostintele de limba ale lui Mircea Geoana este vorba aici. Ci despre lansarea la apa a unei sintagme care trebuie sa prinda la audienta in campania ce abia a inceput: «lacheul lui Vanghelie». Puterea lui Vanghelie in PSD [reala sau inchipuita] va fi un subiect de campanie la fel de bun ca si criza. Are potential.  

Noroc cu mesajele astea polisemantice de genul «a inceput sa prinda “scoala” primarului “care este”». Pentru cine stie ce e polisemia uite aici cate sensuri poate avea cuvantul “scoala“. Acum am si eu o intrebare pentru Cristian Patrasconiu: cand a scris pe blog sintagma “lacheul lui Vanghelie” in ce calitate a sa se afla, aia de ziarist sau aialalta de blogger, ca raspunsul ma intereseaza foarte tare. Pentru cultura mea generala…

Might is right?

Cititi comentariul lui Cristian Pirvulescu din Cotidianul de astazi: Castigatorul ia totul. Vorbeste despre doctrina celui mai tare [might], care depasestse sfera economica [legile pietei spun ca intotdeauna castiga cel mai puternic] pentru a se inscauna in putere politica [right]. 

Iar problema cea mai mare este ca – pentru a reusi acest lucru – are nevoie de legitimare. Intr-o democratie [ca aceea in care ne aflam noi] might always needs to be right. Cu alte cuvinte, cei tari au nevoie de cei slabi [si multi] pentru a fi cu adevarat tari. Si o fac, printre altele, prin determinarea mecanismului electoral. In paranteza fie spus, exista si alte modalitati prin care cei tari ajung in frunte, chestia cu sistemul electoral e durerea personala a lui Pirvulescu, de inteles de altfel. 

Asa ca dincolo de ce scrie Pirvulescu trebuie aratat ca cea mai mare minciuna care poate fi spusa [si este spusa] cuiva care traieste intr-o democratie tanara ca a noastra este ca puterea se afla in mainile unei minoritati. Ca puterea e la altii si ca nu e nimic de facut. Puterea poate ajunge intr-adevar in mainile unei minoritati doar daca nu intelegem ca cei tari au nevoie de votul nostru pentru a se legitima. In realitate puterea e in mainile celui care decide raspunsul la intrebarea “Who gets what, when and how“. [Harold Lasswell, 1936].

Asa ca mergeti la vot si votati pentru o majoritate, nu pentru o minoritate! Hai, I pup you!

doua chestii de campanie sau de economie

Joia trecuta, 14 mai, a fost o zi foarte interesanta. Intr-o parte, [ora 16.00] la GDS si-au facut prezentarea candidatii “anti-PSD” cum ii numea intr-un articol de acum catva timp Ion Cristoiu: Monica Macovei, Cristian Preda si TRU. De cealalta parte, a avut loc Consiliul National al PSD [ora 17.00].

Cred ca e clar pentru toata lumea unde a fost mai mare densitatea de ziaristi si camere de televiziune pe metru patrat de eveniment. La intalnirea de la GDS au fost 4-5 jurnalisti, daca nu le punem la socoteala pe Rodica Culcer [care a moderat intalnirea] si pe Andreea Pora [care nu pentru a scrie de la fata locului era prezenta]. In plus, o singura camera de televiziune de la Realitatea.tv care a stat fix 15 minute. Cu toate acestea prezenta reporterilor de teren s-a facut simtita din plin in sala mica de la GDS, judecand dupa zgomotul aproape enervant facut de tastele laptopurilor. Cei trei candidati s-au prezentat [fara microfon], cativa intelectuali rasfirati prin sala au pus intrebari si presa a clampanit rapid din laptopuri. O prietena de langa mine [care lucreaza pentru Reprezentanta CE] a observat infiorata ca cei trei nu erau insotiti de nimeni de la partid, PD-L a fost prezent in sala doar prin declaratiile lui TRU.   

Dincolo, sub lumina reflectoarelor, toate televiziunile au transmis in direct imagini cu liderii PSD vorbind in fata adunarii de militanti convocati la Romexpo. Ziaristii, cuprinsi si ei de febra showului mediatic [si de decibelii din difuzoare] nu au stat nici ei degeaba, urmarind sa vada cand vine [si cu ce intarziere] Vanghelie la reuniune sau cautand barfe noi pe post de informatii pe surse. Iliescu a prezentat candidatura lui Geoana la prezidentiale, Nastase l-a atacat dur [cum altfel!!!] pe Basescu, Geoana a anuntat ca ne va izbavi de boala de Basescu.  In mare cam asta a fost tot evenimentul care a costat PSD cam vreo 50 de mii de euro – judecand ochiometric si excluzand banii de benzina, de sandvici cu snitel si de tigari pentru pesedistii veniti din toata tara.

Ce rost are prezentarea asta lunga? What’s the point, indeed? Ei bine, in presa scrisa de a doua zi evenimentele au fost acoperite cam in felul urmator:

Reuniunea de la GDS a aparut in Cotidianul in sectiunea Politica cu un articol de circa 500 de cuvinte in varianta print si de 700 de cuvinte in cea electronica. Desi la discutii s-a spus mult mai mult, relatarea din ziar a atins 2 elemente de continut electoral: “intram in acest joc pentru a europeniza partidele” si “Monica Macovei vrea sa vegheze la reforma justitiei” – doua mesaje importante pentru electoratul PDL.

Consiliul National PSD a avut in Cotidianul din aceeasi editie cam 450 de cuvinte [e drept, cu o poza mai mare], insa toata relatarea [facuta de Cristi Sutu]  nu a atins nici macar 1 element de continut. Am aflat insa ca Basescu este “o boala” si ca PSD va castiga alegerile la toamna.  Am mai aflat de grupul de pesedisti de etnie roma din Slatina care scandau si de delegatia de chinezi toti fotografi amatori.

In Gandul, unde au aparut de asemeni relatari ale ambelor evenimente, situatia este asemanatoare. E drept, Consiliul PSD este prezentat mai bine, iar Geoana este citat de doua ori. Dar cam atat a produs – la nivel de continut cu impact electoral – evenimentul de la Romexpo. Prin contrast, reuniunea de la GDS si-a indeplinit [chiar daca partial] obiectivul de a ajunge la electorat cu mesaje concrete.  

P.S. Evenimentul GDS a costat cam 100 de euro, judecand dupa sucuri, dupa fructele taiate frumos felii si canape-urile cu telemea si ardei gras.