Sustainable progress and politics

In Romania people hardly discuss about the future. They worry, of course, about their lives, families and jobs, but this is mostly day-to-day chores, not grand designs. The most striking feature of this ‘people-not-talking-about-their-future’ symptom is a general ignorance (or apathy?!) versus what ‘progress’ means. Well, citizens may not be interested, but politicians don’t like to talk about progress, I mean real progress, either. Understandably, I say, because this type of discourse would not fit with their public image. In our society they are associated with destruction and decay rather than with betterment, improvement, positive creativity.

One good example would be in order: the only progress registered in the field of environmental sustainability in the last 20 years or so has been achieved merely as a side-effect to the de-industrialization process. And this process, they say, had its origins in a glaring lack of adaptation of the government, central and local alike, to the fundamentals of market economy. In other words, politicians, old and new, were so blatantly incompetent, that they were readily willing to abandon internal or external market shares, assets and workers altogether to the grabbing fingers of the then-called triumphant ‘American capitalism’. Incompetence and sleaze too, let’s not forget the new opportunities to get rich in the process!      

Well, under these conditions, which unfortunately still apply today, does it make any sense at all to talk about ‘progress’, even more so about ‘sustainable progress‘? My answer is that IT DOES MATTER a lot. If you look at what local politicians (of all colours) in the Alba county are preparing to do to accommodate the interests of a giant corporation you will understand what I mean. Thomas Meyer, a German political scientist, described the pervasive disenchantment of the post-communist electorates with the inability of their political class to steer society towards progress as “nachhaltige Enttäuschung“, an expression which could be translated as “sustainable disapointment”. Sustainability, as opposed to durability, has this meaning of ‘capacity to endure through renewal, maintenance, and sustenance’ (see Wikipedia). Bearing that in mind, ‘sustainable disapointment’ could be seen as an outright perversion. And the local referendum over Rosia Montana’s future is proving that in the best possible way. Definitely not ‘sustainable development’, but ‘sustainable disapointment‘!

violenta politica si realismul in imagini

Gradul de violenta politica atins zilele acestea este fara precedent. Am depasit de mult cearta colegiala, contradictia copilareasca, enervarea usoara. Pana si vocabularul s-a ingreunat cu sintagme de plumb [razboi civil, lovitura de stat], semnalizand seriozitatea momentului sau, poate, gradul de inconstienta politica la care s-a ajuns. Am trecut din registrul atacurilor figurative la vorbirea de tip combativ, am lasat din mana minusculul revolver ca sa tragem unii in altii cu tunul.

Si nu e doar pentru ca “am cedat nervos“, cum spunea Theodor Paleologu cu nitica vreme in urma, ci pentru ca a iesit la iveala labilitatea de sistem care ne macina tacut de multa vreme. Privita dinauntru, tragedia e ca nici macar criza economica, aia care ingrijoreaza si preocupa pe toata lumea cu exceptia noastra, nu poate justifica dimensiunea catastrofei in care ne aflam [parca il vad/aud pe muzicantul ala din filmul Underground al lui Kusturica exclamand  “CATASTROFA!”]. Pe langa criza politica in care ne aflam, criza economica pare un accident cel mult nefericit. Neserios de nefericit ca un guturai pe langa un cancer in stare avansata.

Atunci de ce nu ne-am da pumni, daca tot pare o continuare fireasca la atmosfera de abator din politica romaneasca? De ce nu am sari unul la gatul celuilalt, scotandu-ne ochii si smulgandu-ne venele cu dintii? Ne miscam ca intr-un film prost, cu cele mai realiste miscari ever, ca in filmuletul de mai jos :((((

Generatia adoctrinatilor

Ia uitati ce scrie colegul Vio Bota de la Timisoara despre declaratiile proaspatului uselist pesedist fost pedelist, senatorul Gheorghe David:

deja asistam la prostitutie politica, cu adoctrinati.

Nici nu e greu sa iti dai seama cat adevar e in propozitia asta. “Transferul” lui Gheorghe David survine cu o intarziere de exact doua luni, mai exact 60 de zile, de la caderea guvernului MRU, cand liderii USL afirmau ca expira termenul pentru dezertarea din barca puterii PDL. De atunci a mai curs multa apa pe Dambovita si multe placinte cutre de politicieni au schimbat in mod convenabil anturajul. Zic totusi ca senatorul de Timis ar merita un premiu special, o diploma, ceva, pentru sinceritate. E primul care recunoaste pe sleau ca in practica politica de la noi doctrina, valorile, principiile, adica fix acele lucruri care construiesc si modeleaza reprezentarile noastre despre societate nu joaca nici un rol. Nici unul.

Ceea ce stiam cu totii de mult, dar acum parca am ajuns la o statie finala. Politicienii nostri nu mai sunt interesati nici macar sa se ascunda. De fapt de cine sa se ascunda?! De jite si de jitei? Jiteloooooooooor, va trebuie altceva decat furaj? Muuuuuuu….. 😦  [n-ar nici o legatura cu faptul ca domnul senator e membru in comisia pentru agricultura din senat]

Ce-ar fi fost daca…

Ce ar fi de comentat mai intai? Drama personala prin care trece Adrian Nastase sau functionarea sistemului de justitie din Romania? Individul [condamnat, detestat versus respectat, admirat, martirizat] sau ansamblul social si institutional in care toate dramele individuale se intampla? Cat de mult cantaresc in tavalugul evenimentelor alegerile personale?

Ne putem imagina oare un scenariu alternativ la evenimentele de miercuri seara?

18.00 – la ICCJ avocatii lui Adrian Nastase si jurnalistii asteapta infrigurati momentul pronuntarii sentintei.

18.35 – Adrian Nastase nu a venit la Inalta Curte 

18.45 – Judecatoarea de la Inalta Curte de Casatie si Justitie citeste sentinta. Adrian Nastase este condamnat definitiv in dosarul “Trofeul Calitatii” la doi ani de inchisoare cu executare. El devine astfel primul premier postdecembrist ce va fi trimis la penitenciar.

19.15 – Adrian Nastase discuta de acasa cu ministrul de interne Ioan Rus la telefon. Are doua alternative: merge singur la penitenciarul Rahova sau vine acasa la el o echipa de politisti. In fata adresei din Zambaccian s-au strans deja toate televiziunile din Romania. Aproape ca razbate pana la locuinta de la ultimul etaj freamatul si nervozitatea. Adrian Nastase ii comunica lui Ioan Rus ca se va prezenta singur la penitenciar in urmatoarele doua ore. Nimeni nu va vedea catuse la mainile lui.

19.30 – Adrian Nastase isi suna colaboratorii apropiati si le spune sa transmita presei ca va tine o conferinta de presa in fata penitenciarului Rahova la ora 21.00.

20.30 – Adrian Nastase iese cu o masina personala din garajul locuintei si se indreapta spre penitenciar.  

20.55 – Adrian Nastase ajunge la Penitenciarul Rahova. Coboara din masina insotit de Ion Cazacu, avocatul principal, si de fiul mai mare, Andrei, in timp ce cativa oameni incearca sa-i faca loc si sa-l protejeze de multimea reporterilor si fotografilor care il asalteaza pe fostul premier. Adrian Nastase este tras la fata si pare obosit, insa emana un soi de liniste si de siguranta care nu il dau deloc aerul unui om infrant. Parca s-ar indreapta spre locul unei confruntari electorale la televiziune cu adversarul direct, Traian Basescu, nu spre un loc de detentie si umilinta personala. In jurul lui o furtuna de blitzuri, jurnalistii se calca in picioare.

21.00 – Adrian Nastase isi incepe mesajul in fata camerelor de televiziune. Are o voce calma, dar ferma. Este dezamagit de decizia instantei. Astepta un alt rezultat. Nu se considera infrant, pentru ca cei nevinovati nu pot fi infranti niciodata. Va intra pe poarta inchisorii cu fruntea sus, demn, pentru ca stie ca totul nu este decat o mascarada, un proces politic de la cap pana la coada. Daca Inalta Curte nu i-a dat dreptate, atunci CEDO ii va curata numele si va repara abuzurile la care a fost supus. Oamenii vor vedea pana la urma cine a avut dreptate si cine este vinovatul adevarat.

21.10 – Adrian Nastase intra pe poarta penitenciarului. Pentru un moment se intoarce spre camere si flutura sumar cu mana in semn de “La Revedere” . Usa se inchide in urma lui.

Biroul Electoral Central manipuleaza votul romanilor

De ce a decis BEC pe 28 mai sa dea o interpretare noua articolului 89 din legea 67/2004 republicata nu este important de stiut. Traim intr-o tara in care scenarita si conspirationismul sunt boli nationale, asa ca nu e nevoie sa ne spargem capetele cu gasirea unui raspuns.

Este totusi important de luat in considerare faptul ca noile reguli vin cu doar doua saptamani inainte de alegerile locale, desi marcheaza o schimbare radicala fata de felul in care voturile erau pana acum considerate valabil exprimate sau nule. Desi campaniile informare la noi au fost intotdeauna slabe spre ne-existente, romanii tot au reusit [in marea lor parte] sa invete doua reguli simple. Care pot fi vazute mai jos, asa cum au fost ele formulate de Autoritatea Electorala Permanenta in 2008:

Aceste reguli impamantenite sunt acum in conflict cu ce a hotarat BEC de la sine putere. Daca le “urezi” ceva candidatilor sau desenezi floricele/inimioare pe buletinul de vot, dar ai apucat sa pui stampila in patrulaterul unui candidat, buletinul de vot este considerat valid si votul tau valabil exprimat. La fel daca pui 6 sau 7 stampile intr-un singur patrulater sau daca stampila atinge doar putin un patrulater anume (fara sa atinga alte patrulatere).

Ce s-a intamplat este fara doar si poate o porcarie. Altfel nu poate fi calificata. Oamenii nu vor putea fi informati la timp, nici macar daca BEC, AEP sau cine o mai fi avand prerogative in tara asta sa vegheze la corectitudinea votului s-ar fi apucat de facut campanie non stop, cu spoturi fara numar la radio si tv.

Cuvant de ordine: normalitatea

Ieri scriam despre cum “normalitatea” pare sa devina cuvantul de ordine care sintetizeaza cel mai bine intentiile lui Victor Ponta pentru guvernarea de 6-7 luni care il asteapta. Tot acolo explicam fundamentele ideologice si dadeam si sursa care a generat aceste fundamente, nu zilele acestea, nu de cand e Victor Ponta presedinte PSD, ci cu 10 ani in urma.  

Exista un miez la toate astea. Intuitia mea [remarcati, va rog, termenul folosit, domnilor analisti] imi spune ca vom vedea din ce in ce mai mult acest cuvant transformandu-se in program politic.

O mica avanpremiera aici.

normalitatea – o fantasma ideologica in Romania?

De fapt, nu este deloc intamplator ca in postarea lui Vasile Dincu despre “adevaratul” program al guvernului de tranzitie al lui Victor Ponta (http://vasiledancu.blogspot.com/2012/05/cinci-pagini-din-adevarata-agenda-lui.html) apare referirea la cuvantarea “Spre normalitate” al lui Adrian Nastase din octombrie 2002. Putina lume stie cine a fost autorul real al textului respectiv; eu ii spun text, Adrian Nastase il intitula document de lucru, Vasile Dancu il numeste si el “document” si atat, desi si-a dorit candva sa aiba un alt destin, sa se ridice la statutul de document programatic de partid, sa fie asumat de membri si sustinut public. In sfarsit, sa schimbe Romania.

In acel document din 2002 Nastase anticipa sfarsitul tranzitiei si inceputul normalitatii. “Tranzitia” era definita ca: “o stare de criza, o perioada de fluiditate si de ambiguitate economica, sociala si politica.” Ma intreb daca, judecand dupa aceasta definitie, Romania a iesit din tranzitie sau este in continuare in criza. Realitatea zilei ne da raspunsul: economia de piata si spiritul concurential sunt profund viciate de contracte preferentiale cu statul, statul de drept se clatina datorita involutiilor din partide, administratie si justitie. Avem o tara impartita in doua: tara oamenilor cu bani si restul. Ca natiune, Romania nu se regaseste in nici un fel in UE ca membru deplin, contam doar ca garnitura.

Peste tot ce am mentionat mai sus si in multe altele politicul a avut un cuvant greu de spus. Un politic fara ideologie si fara adancime psihologica, trist si meschin, care a lucrat doar pentru interese private si impotriva interesului public si binelui general. Mai nou, un politic tapetat cu diplome si titluri, dar crescut pe impostura, asa cum o dovedesc din plin cazurile Dumitrescu si Mang.

Tot documentul din 2002 definea si “normalitatea” in urmatorii termeni: “o viata sigura, un viitor predictibil, o stare de calm, de incredere si de confort”. De atunci si pana astazi, in termeni programatici nu a mai vorbit nimeni despre normalitate, decat poate tot Vasile Dancu, in regim minor. Astazi insa din nou un presedinte PSD, Victor Ponta, rosteste acest cuvant, ii da sens in fata camerelor de filmat, creeaza asteptare dincolo de ecran. Problema e ca aceste lucruri tot de la politic ar trebui sa vina. Ceea ce ma face sa ma intreb daca in Romania normalitatea va fi vreodata ceva mai mult decat un conditional optativ politic, adica o fantasma ideologica.