Cuvant de ordine: normalitatea

Ieri scriam despre cum “normalitatea” pare sa devina cuvantul de ordine care sintetizeaza cel mai bine intentiile lui Victor Ponta pentru guvernarea de 6-7 luni care il asteapta. Tot acolo explicam fundamentele ideologice si dadeam si sursa care a generat aceste fundamente, nu zilele acestea, nu de cand e Victor Ponta presedinte PSD, ci cu 10 ani in urma.  

Exista un miez la toate astea. Intuitia mea [remarcati, va rog, termenul folosit, domnilor analisti] imi spune ca vom vedea din ce in ce mai mult acest cuvant transformandu-se in program politic.

O mica avanpremiera aici.

normalitatea – o fantasma ideologica in Romania?

De fapt, nu este deloc intamplator ca in postarea lui Vasile Dincu despre “adevaratul” program al guvernului de tranzitie al lui Victor Ponta (http://vasiledancu.blogspot.com/2012/05/cinci-pagini-din-adevarata-agenda-lui.html) apare referirea la cuvantarea “Spre normalitate” al lui Adrian Nastase din octombrie 2002. Putina lume stie cine a fost autorul real al textului respectiv; eu ii spun text, Adrian Nastase il intitula document de lucru, Vasile Dancu il numeste si el “document” si atat, desi si-a dorit candva sa aiba un alt destin, sa se ridice la statutul de document programatic de partid, sa fie asumat de membri si sustinut public. In sfarsit, sa schimbe Romania.

In acel document din 2002 Nastase anticipa sfarsitul tranzitiei si inceputul normalitatii. “Tranzitia” era definita ca: “o stare de criza, o perioada de fluiditate si de ambiguitate economica, sociala si politica.” Ma intreb daca, judecand dupa aceasta definitie, Romania a iesit din tranzitie sau este in continuare in criza. Realitatea zilei ne da raspunsul: economia de piata si spiritul concurential sunt profund viciate de contracte preferentiale cu statul, statul de drept se clatina datorita involutiilor din partide, administratie si justitie. Avem o tara impartita in doua: tara oamenilor cu bani si restul. Ca natiune, Romania nu se regaseste in nici un fel in UE ca membru deplin, contam doar ca garnitura.

Peste tot ce am mentionat mai sus si in multe altele politicul a avut un cuvant greu de spus. Un politic fara ideologie si fara adancime psihologica, trist si meschin, care a lucrat doar pentru interese private si impotriva interesului public si binelui general. Mai nou, un politic tapetat cu diplome si titluri, dar crescut pe impostura, asa cum o dovedesc din plin cazurile Dumitrescu si Mang.

Tot documentul din 2002 definea si “normalitatea” in urmatorii termeni: “o viata sigura, un viitor predictibil, o stare de calm, de incredere si de confort”. De atunci si pana astazi, in termeni programatici nu a mai vorbit nimeni despre normalitate, decat poate tot Vasile Dancu, in regim minor. Astazi insa din nou un presedinte PSD, Victor Ponta, rosteste acest cuvant, ii da sens in fata camerelor de filmat, creeaza asteptare dincolo de ecran. Problema e ca aceste lucruri tot de la politic ar trebui sa vina. Ceea ce ma face sa ma intreb daca in Romania normalitatea va fi vreodata ceva mai mult decat un conditional optativ politic, adica o fantasma ideologica.

votantii social-democrati mai severi cu propriile guverne

Un studiu al Fundatiei Friedrich Ebert publicat recent , intitulat “The Voter’s Choosy Heart Beats Left of Centre. Satisfaction with the Government and Attitudes of Social Democratic Voters in European Comparison,2002–2008” arata ca, la nivel european, votantii social-democrati isi “pedepsesc” propriile guverne mai sever decat o fac votantii conservatori cand sunt guvernele lor la conducere.  

La fel, cand au motive sa fie multumiti de politicile guvernamentale, votantii social-democrati acorda mai putin credit propriilor guverne decat votantii conservatori.

O diferenta de comportament intre social-democrati si conservatori semnaleaza studiul si in privinta erodarii guvernelor cu cat raman mai mult timp la guvernare. “Oboseala alegatorilor” este mai pronuntata in randul alegatorilor social-democrati decat in randul celorlalti votanti. Cu alte cuvinte, un guvern social-democrat pierde procente mai multe si mai repede in randul propriilor votanti decat unul conservator cu cat sta mai mult la putere.

Votantii social-democrati difera in mod clar de cei conservatori in privinta obiectivelor si orientarilor lor politice.  Studiul FES aduce o noutate si aici, scotand la iveala faptul ca, in mod surprinzator, cele mai mari diferente nu sunt pe problemele traditionale ale stangii, “diferentiere social si inegalitate”, desi ele raman in continuare importante, ci pe “toleranta si integrare”: in alte cuvinte, in atitudinile lor fata de stiluri de viata diferite, fata de imigranti si migratie, fata de integrarea europeana.

Studiul a fost realizat prin analiza datelor furnizate de European Social Survey (www.europeansocialsurvey.org) din 2002 pana in 2008 pe un set de 24 de state-membre UE. Romania nu s-a aflat printre statele studiate. Studiul poate fi citit in limba engleza aici.

O motiune pe care o putem citi, in sfarsit!

USL a reusit sa introduca la Parlament o motiune de cenzura al carei text poate, in sfarsit, sa fie citit. Pana acum textul unei motiuni era un cosmar lingvistic si o vorbarie de idei statute, extrase parca cu cherpedinul din camerele mici si neaerisite ale creierelor de politicieni .

Ei bine, motiunea de saptamana aceasta, care poate fi citita aici, iese din tipar, intr-un sens pozitiv. In primul si cel mai important rand textul motiunii are structura! Ceea ce este un salt urias inainte. Trei idei, trei argumente expuse clar, fara ebrietate retorica. Poti sa fii de acord cu ele, poti sa le combati. In orice caz, usor de identificat chiar si pentru mintea extenuata a unui parlamentar de provincie care mai fura iepureste un somn intr-un fotoliu din plenul parlamentului.

Suntem asadar pe drumul cel bun. Desigur mai avem mult pana sa ajungem la performanta unor parlamente mai experimentate, care inteleg sa reduca lucrurile la esenta. 

“Motiunea de cenzura a grupurilor parlamentare CDU/CSU si FDP

conform articolului 67 din Constitutie

Parlamentul federal decide:

Parlamentul Federal german acorda un vot de neincredere cancelarului federal Helmut Schmidt si il alege ca succesor al sau pe deputatul Dr. Helmut Kohl drept cancelar federal al Republicii Federale Germania.

Presedintele Parlamentului Federal este solicitat sa il demita din functie pe cancelarul federal Helmut Schmidt.

Bonn, 28 septembrie 1982″  

Textul de mai sus este a doua motiune de cenzura introdusa in Bundestag din 1949 incoace si de altfel singura motiune de cenzura care a trecut, ducand la caderea guvernului condus de social-democratul Helmut Schmidt.

Un examen de constiinta si bun simt in Saptamana Patimilor

Stiu ca multi vor reactiona violent la tema pe care urmeaza sa o abordez, insa cred ca unele lucruri merita examinate indiferent de calendarul religios sau de natura aproape tabu a unor subiecte din viata romanului de rand. CriticAtac publica astazi un interviu cu un (fost) preot care atrage atentia asupra unor abuzuri incredibile ce se produc la intersectia dintre religie si politic.  

Dacă facem o paralelă între abuzurile ce se săvârşesc în zona administrativă şi juridică a statului, în zona laica, cu abuzurile ce se săvârşesc în biserică, vedem că este o întrepătrundere atât de flagrantă între religie şi politic  încât nu se mai poate pune semnul întrebării dacă există stat laic sau nu…Şi asta, cu toate că în Legea cultelor se spune clar că statul român e liber  faţă de orice ideologie religioasă sau atee.

 

Victoria Stoiciu: Ce părere aveţi despre predarea religiei în şcoli? Conform legii, această materie este opţională, dar in practică ea a devenit obligatorie. Vi se pare ca educaţia religioasă ar trebui sa fie limitată la spaţiul privat şi instituţiile religioase sau poate ea să fie extinsă şi în instituţiile publice, cum e şcoala?

Preot Casian Pandelică: Consider că predarea religiei în scoli nu are o relevanţă atâta timp cât şcolile au în primul rând vocaţia instituţională de a forma  aptitudini şi obişnuinţe. Educaţia religioasă  nu trebuie făcută în şcoli. Educaţia religioasă trebuie  făcută,  dacă se doreşte,  în sânul familiei. La ora actuala e foarte clar că nu e vorba de o opţiune a părintelui. Prozelitismul acesta pe care  îl practicăm încă din perioada prunciei nu poate să ducă la nimic bun decât la o obedienţă ieşită din comun şi la o îngrădire a conştiinţei şi a deprinderilor intelectule ale copiilor. Pentru că vrem sau nu vrem, BOR la ora aceasta apelează la acest lucru şi in educaţia  juvenilă. Opţional s-ar putea crea module de învăţământ religios,  dar numai la cererea explicită a părinţilor, dacă s-ar dori o catehizare a copiilor. Este vorba despre acest parteneriat agresiv cu statul pe care BOR îl  face la adresa cetăţeanului – cu alte cuvinte, îl ortodoxim cu forţa, fie că vrea, fie că nu. Poţi fi liber să iţi exerciţi religia, dar sub forma în care iţi spunem noi. Aici  avem  şi o problemă a învăţământului teologic care creează comportamente ale preoţilor  destul de obediente si lipsite de personalitate, ajungând la înlocuirea  ideii de Dumnezeu si conştiinţă cu ideea unei singure persoane,  atotştiutoare, care e episcopul sau cine e în vârful ierarhiei.

Tot interviul aici: http://www.criticatac.ro/15768/nu-exist-libertatea-de-religie-de-contiin-statul-roman-exist-exploatare-din-partea-bor-care-se-reflect-foarte-violent-la-nivelul-ceteanului/

Despre romani si faptele lor

Din lucrarea “Chestiunea evreiasca” in documente militare romane. 1941-1944 (editor Ottmar Trasca, 2010):

Un martor ocular, Rubin Udler, descrie in felul urmator comportamentul militarilor romani in primele zile de ocupatie [in Odessa, n.n.]: “Teroaraea a inceput inca din primele ore. In grup sau cate unul in parte ei dadeau buzna in apartamente sub motiv ca erau in cautarea soldatilor sovietici, a comunistilor si evreilor. [armata sovietica se retrasese deja din Odessa, trupele urmand sa ajute in campania din Crimeea, astfel incat intrarea romanilor in Odessa nu a avut aproape nimic din atmosfera intrarii triumfale a unei armate victorioase, ci mai degraba ca o luare in stapanire a orasului deja evacuat de societici, n.n.] Loviturile cu patul armelor si bataia salbatica a tuturor, indiferent de varsta si sex, erau insotite de amenintari cu executia imediata. Tot ce vedeau ocii lor avizi era ticsit in graba mare in ranitele si buzunarele lor. La mare cautare erau ceasurile, bratarile, inelele, cerceii si banii. Si indata, de parca cineva ii fugarea din urma, se napusteau in apartamentele vecine, unde josniciile se repetau. Strigatele lor exaltate de lacomie si de samavolnicie si strigatele oamenilor inspaimantati de moarte, care nu intelegeau deloc limba romana, umpleau toate casele, ulitele. Soldatii indraciti goneau dupa femeile tinere si le violau in grup, deseori sub ochii impietriti de groaza ai membrilor familiei”.

Citatul este intr-o nota de subsol, la pagina 31 din introducerea studiului.  

M-a socat nespus, pentru ca am crescut cu povestile vecinilor si ale bunicilor despre ocupatia sovietica din perioada 1944-1945. Ce scrie in marturia acelui om arata ca soldatii romani au facut toate ororile pe care am fost invatat sa cred ca le-au comis doar rusii in Romania in primele zile de ocupatie.

Si cand ma gandesc cu groaza ca probabil exista romani care au bunici ce au participat la astfel de orori sau ca exista romani care au astazi la mana sau in colectiile lor personale micile “prazi de razboi” rezultate in urma jafurilor si a  violurilor, dovada cea mai concreta a abjectiei umane si a infamiei razboiului. Istoria e intotdeauna personala, nu?    

cum functioneaza comunicarea la PD-L si ce ar trebui sa invete opozitia

Lectie stravezie de comunicare pentru aspirantii in politica. Suport video asigurat!

Raluca Turcan a dat de curand declaratii la televizor despre candidatura lui Emil Boc la primaria Clujului. Priviti filmarea incarcata pe propriul canal Youtube.

Observati, va rog, tiparul comunicarii, usor de perceput acolo unde Raluca Turcan recita ceea ce invatase dinainte.

Mai intai vine ideea: “Unu. Emil Boc s-a demonstrat in timp ca este un om cu responsabilitate si cu puterea de a lua decizii dificile…” dupa care nu mai recita din memorie, ci umple de la ea, se vede cum se schimba ritmul vorbirii. Apoi vine al doilea argument, iarasi invatat pe dinafara si recitat: “Emil boc este un om departe de orice suspiciune de coruptie. Este vazut ca un om care a facut politica in detrimentul interesului personal.” Si se continua asa pe tot parcursul interventiei.

Pariez ca Raluca Turcan era foarte buna la citire in scoala generala. Unele deprinderi i-au ramas de atunci, cu siguranta. Bunnn, ce este de invatat de aici?

1. membrii PD-L cu mandat de la partid sa vorbeasca la televizor vin cu lectia pregatita. Ei primesc de la partid un text pe care sa il recite, cu mai mult sau cu mai putin talent, in fata camerei, pentru efect maxim in randul prostilor de rand.

2. calitatea jurnalismului la noi a scazut dramatic, iar vina revine in special televiziunilor specializate pe politic. Cand ai politicieni abonati zi de zi la tine in emisiune, nu prea iti permiti sa ii superi, ca s-ar putea sa nu mai ai cu cine sa faci emisiunea. Asa se explica, dupa parerea mea abdicarile de la un set minim de reguli deontologice. Foarte concret, pe exemplul de mai sus, realizatoarea de la Realitatea ar fi trebuit data afara, pentru ca nu a intervenit in nici un fel , desi era evident ca Raluca Turcan ii (ne) recita povesti, adica ne ia de prosti pe fata.