Archive for the 'Memorabilia' Category

Gunoiul national si istoria

Nu am mai scris de multa vreme pe blog, poate si dintr-un sentiment pregnant al zadarniciei. In fine, astazi am ceva care merita semnalat. Horatiu Pepine scrie pentru Deutsche Welle un articol direct, franc, asa cum trebuie scris un articol cu rol pedagogic, nu contestatar. Reactia la prima proiectie a filmului “Dupa dealuri” al lui Cristian Mungiu arata cat de inapoiat inca gandim si ne raportam la lumea care ne inconjoara.

Citind articolul lui Pepine [e in romana, cititi-l!] mi-am dat seama ca romanii isi asuma tot atat de putin prezentul in care traiesc cat si trecutul rau, incarcat de erori istorice. Nu interiorizam vina colectiva pentru situatia copiilor din orfelinate, a copiilor strazii, a comunitatilor de romi condamnate la mizerie perpetua tot asa cum nu reusim sa avem o discutie serioasa despre holocaustul romanesc sau despre monstruozitatile comunismului implementat de romani la ei acasa. Din contra, ii ascultam pe cei care acuza tot felul de conspiratii mondiale impotriva Romaniei si ii facem ministri pe cei care bagatelizeaza holocaustul in loc sa ne uitam in propria ograda, sub nasul nostru.

Banalizarea raului si acceptarea tacita, cum scrie Horatiu Pepine, sunt forme de complicitate extinse la nivelul intregii colectivitati. Un model elaborat de colectivism al vinovatiei, manat de umori primare, prejudecati si complexe de inferioritate, o “solidaritate gregara”. Dar gunoiul national nu se strange singur…   

Advertisements

Ce-ar fi fost daca…

Ce ar fi de comentat mai intai? Drama personala prin care trece Adrian Nastase sau functionarea sistemului de justitie din Romania? Individul [condamnat, detestat versus respectat, admirat, martirizat] sau ansamblul social si institutional in care toate dramele individuale se intampla? Cat de mult cantaresc in tavalugul evenimentelor alegerile personale?

Ne putem imagina oare un scenariu alternativ la evenimentele de miercuri seara?

18.00 – la ICCJ avocatii lui Adrian Nastase si jurnalistii asteapta infrigurati momentul pronuntarii sentintei.

18.35 – Adrian Nastase nu a venit la Inalta Curte 

18.45 – Judecatoarea de la Inalta Curte de Casatie si Justitie citeste sentinta. Adrian Nastase este condamnat definitiv in dosarul “Trofeul Calitatii” la doi ani de inchisoare cu executare. El devine astfel primul premier postdecembrist ce va fi trimis la penitenciar.

19.15 – Adrian Nastase discuta de acasa cu ministrul de interne Ioan Rus la telefon. Are doua alternative: merge singur la penitenciarul Rahova sau vine acasa la el o echipa de politisti. In fata adresei din Zambaccian s-au strans deja toate televiziunile din Romania. Aproape ca razbate pana la locuinta de la ultimul etaj freamatul si nervozitatea. Adrian Nastase ii comunica lui Ioan Rus ca se va prezenta singur la penitenciar in urmatoarele doua ore. Nimeni nu va vedea catuse la mainile lui.

19.30 – Adrian Nastase isi suna colaboratorii apropiati si le spune sa transmita presei ca va tine o conferinta de presa in fata penitenciarului Rahova la ora 21.00.

20.30 – Adrian Nastase iese cu o masina personala din garajul locuintei si se indreapta spre penitenciar.  

20.55 – Adrian Nastase ajunge la Penitenciarul Rahova. Coboara din masina insotit de Ion Cazacu, avocatul principal, si de fiul mai mare, Andrei, in timp ce cativa oameni incearca sa-i faca loc si sa-l protejeze de multimea reporterilor si fotografilor care il asalteaza pe fostul premier. Adrian Nastase este tras la fata si pare obosit, insa emana un soi de liniste si de siguranta care nu il dau deloc aerul unui om infrant. Parca s-ar indreapta spre locul unei confruntari electorale la televiziune cu adversarul direct, Traian Basescu, nu spre un loc de detentie si umilinta personala. In jurul lui o furtuna de blitzuri, jurnalistii se calca in picioare.

21.00 – Adrian Nastase isi incepe mesajul in fata camerelor de televiziune. Are o voce calma, dar ferma. Este dezamagit de decizia instantei. Astepta un alt rezultat. Nu se considera infrant, pentru ca cei nevinovati nu pot fi infranti niciodata. Va intra pe poarta inchisorii cu fruntea sus, demn, pentru ca stie ca totul nu este decat o mascarada, un proces politic de la cap pana la coada. Daca Inalta Curte nu i-a dat dreptate, atunci CEDO ii va curata numele si va repara abuzurile la care a fost supus. Oamenii vor vedea pana la urma cine a avut dreptate si cine este vinovatul adevarat.

21.10 – Adrian Nastase intra pe poarta penitenciarului. Pentru un moment se intoarce spre camere si flutura sumar cu mana in semn de “La Revedere” . Usa se inchide in urma lui.

o vorba desteapta despre Romania

Duminica am auzit asta la congresul femeilor PSD:

«In Romania de astazi binele o duce foarte rau.»

Ii apartine Noricai Nicolai, invitata sa spuna cateva cuvinte din partea femeilor PNL.

pentru Berceanu

primita pe email…

libertatea ca produs de supermarket

Oamenii care vorbesc despre libertate sunt tot mai rari. Douazeci de ani au trecut peste noi, peste unii mai mult decat peste altii, iar timpul le-a cernut intre timp pe toate. Si daca la inceput, in tineretea anilor 90, libertatea inflacara si entuziasma, fiind afirmata si revendicata la fiecare colt [simbolic] de strada cu un intreg aparat imagistic pentru individ [proprietatea privata] sau pentru grup [partidele politice], astazi i se pomeneste numele cu parcimonie si sfiala, pentru a nu supara cu abstractiuni goale un public de ziar dezinteresat sau blazat. 

Performanta romaneasca este uriasa: ne-au trebuit 20 de ani – un ciclu minuscul judecat la scara istorica – ca sa ne transformam libertatea dintr-o resursa inepuizabila devenita peste noapte disponibila tuturor intr-un subiect public rarisim, scos la lumina doar pentru ca in pauza estivala nu se intampla mai nimic, gazetareste vorbind.

Motivul raritatii exceptionale a libertatii ca tema de dezbatere publica nu este insa acela ca oamenii simpli sunt consumati de griji cotidiene si de raul meschin care ne inconjoara, fiind prin urmare prea putin interesati de filosofie, pe care nu o inteleg si care nu le tine de foame, ci faptul ca libertatea a devenit un produs cuantificabil, cu eticheta capitalista si price tag. Astazi se poate spune cu exactitate cat de liber e un om, uitandu-ne la cat de sarac sau de bogat este.

Sigur, nu iti trebuie pregatirea academica a lui Andrei Plesu pentru a vorbi despre libertate, cu siguranta insa ai avea nevoie de o autoritate morala comparabila cu a lui pentru a indrazni sa te faci auzit pronuntand idei despre libertate la gazeta sau aiurea. Atentie insa, nici Andrei Plesu nu isi permite [sau nu vrea] sa vorbeasca despre libertate in deplinatatea ei [politica, economica, sociala si culturala adica], ci despre o libertate politica restransa si ea la dimensiunea ei interioara. Cat de mare si de amara este ironia paralelei facute de Andrei Plesu in articolul din Adevarul cu timpurile comuniste, cand duplicitatea era singurul mod de a-ti pastra libertatea interioara intacta! Caci unde este diferenta? In socialism libertatea costa constiinte, in capitalism costa bani. 

Nu pot totusi sa nu remarc cu tristete ca din punct de vedere politic am ramas la fel de ingraditi ca pe vremea lui Ceauseascu, daca astazi vorbim – cand mai indraznim sa vorbim – despre libertate doar ca accesoriu al vietii de partid sau ca trasatura a activismului politic, uitand ca in toti acesti ani am permis ca libertatea sa devina un produs tranzactionabil pe piata “libera”, la preturi “libere”. O stire Mediafax nepreluata de multe ziare [multumesc, Tudorina!] anunta acum cateva zile ca rata saraciei dupa transferuri sociale a crescut in perioada 2005-2008 de la 18 la 23 la suta, in ciuda cresterii economice insemnate.  

Ce inseamna asta? Ca, desi tranzactionarea libertatii nu este un lucru rau in sine, sistemul in care traim nu ne permite sa achizitionam aceasta libertate [de a merge la scoli bune, de a fi ingrijiti in clinici si spitale de calitate etc.] la preturi medii. Libertatea a devenit un produs de supermarket, care se cumpara pe o avere. Pentru cativa, foarte putini, nu ma indoiesc, este raiul pe pamant. Cei multi tot la un fel de libertate interioara sunt constransi…

Romania dupa 20 de ani – studiu ICCV

Un studiu dat publicitatii ieri [joi, 10 iunie 2010] de catre Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV) arata cu cifre cum tranzitia in Romania s-a facut cu optiuni politice gresite. Studiul “Dupa 20 de ani: optiuni pentru România” face inventarul starii actuale si indica directia spre care ne indreptam. 

Bunastarea vizibila in hipermarketuri si benzinarii a fost posibila datorita unui “cal troian” [pe care il regasim si in cazul Argentina]: deficitul extern, finantat prin imprumuturi. Aceste imprumuturi au dictat insa politicile publice care au constituit strategia tranzitiei: o retragere imediata a statului din economie indiferent de costurile sociale aferente. 

Dupa 20 de ani de la inceputul tranzitiei datele arata ca societatea romaneasca devine din ce in ce mai polarizata, iar bunastarea devine tot mai greu de atins pentru tot mai multi romani. Ne permitem asa ceva sau – indiferent daca ne permitem sau nu – dorim sa ne asumam public asa ceva?

Desi în spatiul public se dezbate ideologic în sensul unui stat mai redus, totusi deja avem un stat redus, chiar cel mai redus din Europa. Un astfel de stat devine o optiune fundamentala si legitima doar daca este asumata transparent, împreuna cu consecintele economice, sociale si politice. [din studiu, p.13]

Studiul arata directia catre care ne indreptam, directie care poate fi rezumata astfel:  

1. O ocupare precara pe fondul unor schimbari structurale în economie. Nici 5 milioane de locuri de munca astazi, fata de peste 8 milioane în 1990. Cele mai importante schimbari tin de regimul proprietatii si dinamica sectoarelor de activitate. Ponderea sectorului privat în PIB depaseste 54% în 1996 si se stabilizeaza la circa 71% începând cu 2004. Industria lasa locul serviciilor ca principal sector de activitate, atât ca numar de angajati, cât si ca pondere în PIB.

2. Nu un stat prea mare, raportat la marimea economiei, ci, dimpotriva, statul cel mai mic din Europa. Datele arata ca, în România anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. Aceasta ne plaseaza pe ultimul în privinta veniturilor si penultimul loc la cheltuieli în Europa (dupa Irlanda) la mare distanta de alte state europene.

3. O politica de distributie a bugetului în defavoarea sectorului social. Ponderea în PIB a cheltuielilor sociale publice este indicatorul sintetic al asumarii responsabilitatii statului în producerea si echilibrarea bunastarii. Daca tarile dezvoltate investesc peste 30% din PIB în sfera politicilor sociale, România investeste mai putin de jumatate din media UE: 16,4%, sub toate tarile europene care au trecut prin tranzitie, în prezent state membre ale UE. Statul român cheltuieste pentru domeniul social proportia cea mai mica, nu numai în raport cu PIB, dar si ca pondere din buget: 36,5 fata de 55,9% media UE.

4. Sectorul public social – primul sacrificat. În perioadele de criza/schimbare sociala, aproape toate statele duc o politica de protectie sociala marita pentru a oferi o compensare minima a costurilor sociale ale schimbarilor. În România, în perioadele de criza/restructurare economica (1991-2000), situatia a fost exact invers: taieri masive în zona sociala. Guvernul actual face la fel, taind salarii în educatie, sanatate si asistenta sociala, pensii si alte beneficii sociale ale unor grupuri cu risc social ridicat. Cei din zona sociala suporta masiv costul crizei. Este probabil ca aceasta politica sa continue si în 2011.

5. Sistemul de pensii ca o povara pentru societate. Salariatii si pensionarii au reprezentat împreuna, pe toata perioada 1989-2009, aproximativ 50% din populatia României. Evolutia lor a fost însa de sensuri opuse: în timp ce numarul salariatilor a scazut, cel al pensionarilor a crescut, tendinte care se vor pastra si în 2010. În prezent salariatii sunt mai putin de 60% (4,6 milioane) din câti erau în 1989, iar pensionari sunt cu 55% mai multi (5,5 milioane). Este gresit sa o consideram sistemul de pensii ca o povara pentru societate. Ea este o polita pentru viitor. Generatia activa este îndreptatita sa se întrebe daca viitorul sau va fi asigurat. Este o problema cheie a moralului colectiv.

6. O economie a celor cu venituri “pe cont propriu”. Multi dintre cei eliminati din sistemul salarial sau care nu au avut de la început oportunitati de încadrare au devenit persoane „neocupate” sau ocupate la limita pietei formale a muncii, expusi veniturilor mici si fluctuante. Speranta antreprenoriatului s-a moderat în cei 20 de ani. Aproximativ 1% din populatie se defineste în prezent „patron”, dar putini dintre ei sunt însa „oameni de afaceri” cu venituri mari. Cea mai mare parte au venituri „pe cont propriu”, reduse si incerte, alaturându-se adesea segmentul saracilor, în urma socurilor din economie. O economie performanta nu este alimentata exclusiv de mici întreprinderi din zona serviciilor, ci are nevoie si de o activitate productiva. Sectorul serviciilor de unul singur nu ofera baza unei cresteri sustenabile.

7. O politica constanta de dezagregare a sistemelor publice de educatie si sanatate. Atât prin subfinantare, cât si prin decredibilizare prin exemple negative generalizate. Se constata o puternica orientare politica de privatizare a acestor servicii, cu toate consecintele lor sociale negative. Efectul probabil este accentuarea polarizarii sociale, în timp ce segmentul sarac, în extindere, este condamnat la o educatie precara si o stare de sanatate tot mai sarac sustinuta.

Colegiul invizibil

Astazi isi lanseaza Vasile Dancu la Bookfest cea mai proaspata carte: “patrie de folosinta unica“. Mi-a placut foarte mult  ce scrie pe coperta 4. Gandesc la fel:

O bună periodă de timp am crezut că ideile mele se vor întâlni cu cele ale altor oameni şi, încet, vom putea constitui o echipă pentru schimbare, un colegiu invizibil care va creşte pe zi ce trece şi va reuşi să facă ceva.

Dacă nu va putea să răstoarne munții inerției, măcar va ajuta ca lucruri mici să se întâmple, pornind de la o idee modelată pe hârtie. Pentru că scrisul este ca un fel de piatră, care nu zboară în vânt, ca vorba, el rămâne undeva în Univers. Poate fi luat de fiecare şi folosit ca o armă sau ca o cărămidă cu care sunt construite marile lucruri şi evenimente.

Prima schimbare este una mică, dar importantă, cea în care începi să vezi diferit unele lucruri din jurul tău şi începe să-ți pese. Contabilizezi şi alte griji, te doare suferința din jur şi nu te mai gândeşti la comunitate ca la o ghenă şi nici la patria ta ca la o hartă agățată pe peretele clasei întâi.

Lansarea are loc astazi [adica joi], 10 iunie 2010, ora 13.00, la Romexpo in  Pavilionul 15. Standul editurii RAO.

Later edit: am fost la lansare si ma bucru nespus, pentru ca am intalnit vechi prieteni pe care nu-i mai vazusem de ceva vreme. Dar mai ales ma bucur ca am fost acolo pentru ca l-am auzit vorbind pe Vasile Dancu despre asta:

“Mie mi-au murit multe vise in brate, ale mele si ale prietenilor mei. de aceea am datoria sa nu tac si sa scriu.”  


Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii

+++ Acest blog promoveaza IN CONTINUARE reforma morala si spiritul pasoptist. In acelasi sens intelege sa promoveze si rugby-ul, ca sport si ca atitudine.+++

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 526 other followers

Twitter Updates

Error: Twitter did not respond. Please wait a few minutes and refresh this page.

Da o sansa copiilor nostri

RSS George Orwell – fantoma cu blog

  • 15.11.42
    Church bells rung this morning – in celebration of the victory in Egypt. [1] The first time that I have heard them in over two years. [1] Following the attack launched at El Alamein on 23 October 1942, the Eighth … Continue reading →
Spune NU drogurilor!
Add to Technorati Favorites
hit counter


My blog is worth $4,516.32.
How much is your blog worth?