O criza cu budigai si un premier cu nabadai… sau invers, ca nici eu nu mai stiu

Incep de la coada si va spun direct concluzia: va fi foarte greu pentru toata lumea.

Lui Traian Basescu ii va fi greu sa reia temele sale preferate [sistemul ticalosit, coruptii, oligarhii] fara sa penalizeze colateral si PD-L ul. Plus ca va trebui sa joace altfel decat in mandatul lui Tariceanu pentru a nu-i victimiza pe social-democrati. Scandalul politic va fi principalul sau dusman.

Despre viata in coalitia “pentru Romania” ce sa mai vorbesc! Tot ni se serveste exemplul german [sau cel austriac] ca argument: domnii care fac asta ori nu stiu ori trec sub tacere faptul ca partenerul senior [care are cancelarul] din coalitie este intr-o pozitie mult mai avantajoasa decat celalalt partener. Pentru SPD-ul german viata de coalitie alaturi de CDU si Angela Merkel este foarte grea si s-ar putea sa se lase cu urmari electorale serioase la urmatoarele alegeri federale. Asadar: departe de a fi un “parteneriat”, marile coalitii sunt un macel permanent dus in surdina.

Social-democratii romani nu ar trebui sa se astepte la altceva, mai ales ca Romania nu beneficiaza de luxul unor relatii corecte intre partide si de un mediu public cu standarde inalte, cum este cazul in Germania. Intrarea la guvernare va fi de folos doar unor lideri ai partidului, nu si partidului in intregul sau. Mobilizarea propriului activ [ma refer la “activul naiv”, cel care militeaza pentru partid din convingere] va deveni iarasi o mare problema, in lipsa unui mesaj clar anti-Basescu. Chiar daca PSD va avea un candidat prezidential, lansarea sa in campanie va fi facuta prea tarziu pentru a avea vreun efect. Singura speranta ramane pentru PSD opozitia interna.

PD-L la randul sau se expune unor riscuri foarte mari, care s-ar putea sa fie mult mai costisitoare decat in cazul unui guvern minoritar. In primul rand faptul ca PD-L se asociaza cu PSD fara a avea o identitate ideologica bine sedimentata [nici nu poate exista comparatie in acest sens cu crestin-democratii germani] face si mai problematica [decat este deja] pozitionarea PD-L ca partid dominant pentru electoratul de dreapta. Liberal-conservatorismul va mai trebui asadar sa astepte [bad news pentru Valeriu Stoica]. In al doilea rand asocierea PD-L cu PSD-ul inseamna renuntarea de buna voie la singurele teme politice care diferentiau cu adevarat pe liberal-democrati de social-democrati: justitia si apararea drepturilor proprietarilor. In ciuda dimensiunii sale, PD-L ar putea ajunge – fara identitate precisa si fara un mesaj clar – un partid-balama intre PSD si liberali.  Un singur lucru va face PD-L cu foarte mare usurinta: adaptarea mesajului. Un argument in plus pentru scenariul cu partidul-balama. In plus, PSD va putea oricand santaja PD-L cu PNL-ul din parlament.

Pentru PNL despartirea de tita puterii s-ar putea sa fie mai mult decat o simpla intarcare politica. Vor trebui sa treaca pe energii neconventionale si sa isi motiveze electoratul nou castigat altfel decat pana acum. O parte din electoratul traditional s-ar putea intoarce la liberali, dezamagit de aventura PD-L. Va depinde insa foarte mult de performanta lui Basescu pana la alegeri si de capacitatea PNL de a prezenta foarte devreme un candidat serios pentru prezidentiale. Cine va dori sa castige impotriva lui Basescu va avea nevoie de o campanie sustinuta. Neclaritatile de mesaj ale PD-L vor putea fi folosite de liberali pentru a convinge parte din electorat ca viitorul guvern PD-L-PSD este de fapt un guvern de stanga. Sa nu uitam ca marirea salariilor profesorilor va fi inca de la inceput pe masa guvernului [nu asa a promis Basescu?].  

Va fi greu pentru economie – o stie toata lumea. Pentru criza din 1929 a fost nevoie de 4 ani sa poata fi conceput un plan pentru a fi combatuta: cam atat dureaza si un mandat guvernamental. Speranta ca pe noi ne va ocoli criza e pur si simplu prostie crasa. Vor fi mai multe falimente si mai multe disponibilizari decat vor vrea guvernantii sa admita sau ‘bugetele de familie’ sa suporte. Toate acestea in conditiile in care emigratia nu va mai fi o supapa de presiune sociala. Ba chiar din contra: multi romani se vor intoarce in tara, fortati de situatia economica de pe tot continentul.

Vom avea cu totii de pierdut. Pierdem deja [sau pierdem in continuare] – fara sa ne dam seama. Au trecut 4 ani de cand Traian Basescu spunea “Ce blestem pe poporul asta ca la 16 ani dupa revolutie a ajuns sa aleaga intre doi fosti comunisti!” La 20 de ani de la revolutie premierul propus de Traian Basescu este tot un “fost”. Bolnav si la chiloti.

Asadar blestemul e bine merci si functioneaza.

Social-democratii nemti pun si ei de-un congres extraordinar

De ieri se stie: Kurt Beck, presedintele SPD cu nume de bere si-a dat demisia, Franz Müntefering revine – dupa iesirea brusca din politica in noiembrie 2007 – in fruntea partidului. Alaturi de Franz-Walter Steinmeier pe post de candidat SPD la postul de cancelar pentru alegerile de anul viitor.

Altii au alta parere

Institutul Ovidiu Sincai publica un raport de analiza despre raportul CE pe justitie: Evaluare tehnica asupra „Raportului Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare” – un esec al politizarii si o politizare a esecului.

Citez cateva pasaje care invita la reflectie:

Lupta necesara impotriva fenomenului nociv al coruptiei a fost deviata, prin ideologizare, de la obiectivul ei, pentru ca apoi sa se transforme in cruciada politica impotriva inamicului ideologic. Asa se explica atat faptul ca dintr-un fenomen transpartizan, transpartinic si transnational, coruptia a devenit „caracteristica” unui singur partid – cel de stanga – si a aliatilor lui ocazionali (din toate partidele cu exceptia celui prezidential), precum si faptul personalizarii actiunii anti-coruptie. [din Raportul de analiza, pag. 6]

Documentul suport care a stat la baza raportului de monitorizare (pagina 4) face o afirmatie foarte grava, reluata de altfel si in cadrul Raportului propriu-zis, sustinand ca jurisprudenta contradictorie a ICCJ in cazurile concrete ale unor fosti demnitari acuzati de coruptie este de natura sa impiedice aparitia unei practici unitare necesare in domeniu. Avem de-a face cu o uriasa confuzie. Nu exista nici un caz de inalta coruptie in care ICCJ sa se fi pronuntat pe fondul cauzei. ICCJ s-a pronuntat doar asupra unor aspecte concrete de procedura care au pus in discutie indeplinirea de catre Parchet a mai multor acte specifice urmaririi penale fara respectarea legii. Acestea nu au vizat acuzatiile de fond. [din Raportul de analiza, pag. 9]

Mai sunt si altele. Si toate merita luate in considerare. Sau intra si asta tot la opinie politica?!

Buuuun, acum cine ii raspunde?

In sfarsit, putem avea o discutie! Citesc cu mare satisfactie un articol semnat de Mihail Neamtu despre Capitalismul pe intelesul tuturor. Desi articolul este plin de termeni insuficient clarificati [oikos e inteles de autor ca gospodarie personala sau ca grup social?!] si expresii goale de sens [ce e aia “sindicalizarea cinica a gandirii politice de stanga”?!]  – care toate trebuie puse pe seama entuziasmului intelectual al autorului – teza lansata de comentator este cat se poate de interesanta:

Chiar daca risca glisajul intr-o zonă mai putin populara, dreapta romaneasca are nevoie de radicalitate.

Pe care radicalitate eu o inteleg – din articol – ca avand legatura cu demonstrarea “falimentului iminent al politicilor de tip asistential si a falsitatii etice a oricarei comunitati business preocupata mai ales de contractele cu un stat slab, centralizat si corupt”, doua subiecte de denunt [politicile de tip asistential si contractele cu un stat slab, centralizat si corupt] pe care autorul le vede in mod organic legate intre ele. 

Ca oikos-ul plin de virtuti al micului intreprinzator sufera de pe urma unui stat slab, centralizat [a se citi unde resursele sunt controlate politic] si corupt tine de domeniul evidentei. Nu cred ca stanga a avut aici o altfel de pozitie. Reforma statului a facut parte – daca am judeca strict ultimii nostri 20 de ani de tranzitie – din chiar activitatea politica zilnica [numind-o destructurare, restructurare, privatizare etc.], fiind asimilata ca atare de retorica politica generala. Si stanga si dreapta s-au luptat pentru a impune propria versiune [adesea superficiala] de reforma a statului. O diviziune ideologica pe simpla existenta [sau absenta] a reformei statului din bagajul de teme politice al partidelor politice pur si simplu nu este posibila la acest nivel. Tema capata relevanta ideologica abia daca sapam in subiect mai mult. 

Ce tine iarasi de domeniul evidentei este faptul ca oikos-ul competitiv, curajos si creativ al gospodarului “harnic in propria ograda” se deosebeste net de cel al beneficiarilor celei de-a 13-a pensie [care nu ar promova decat chiulul]. Aici insa autorul isi pierde onestitatea pentru ca presupune din start o judecata calitativa, intrinseca, iar nu una rezultata din ratiuni istorice intre cele doua oikoi [de asta data intelese ca grupuri sociale]. Cu alte cuvinte, bunicile si bunicii nostri, care au lucrat o viata intreaga in CAP pe zile-munca, sau cei care au iesit la pensie in inflatia uriasa de dupa 1990 ar fi vinovati de propria lor vina, fiind victime ale propriilor lor alegeri. Generalizand, daca e sa ne gandim la toti asistatii, toate persoanele impinse de tranzitie la marginea societatii din neadaptare sau lipsa de sansa ar fi structural si iremediabil calitativ respinse. 

Or diferenta dintre o judecata calitativa si una istorica se reflecta in nivelul responsabilitatii politice asumate. De aici rezulta “populismul” condamnabil al stangii. Si tot de aici rezulta nevoia de radicalitate a dreptei romanesti, adica prioritatea pentru “educarea publicului la scoala prudentei antietatiste, a competitiei, a curajului individual, a creativitatii organizate si a ingenuitatii motivate”. Nu e asa, domnule cercetator?

IonIliescustrikesagain sau despre cum lupta Ion Iliescu cu istoria

Da, Ion Iliescu spune lucrurilor pe nume. Din nou:

… cred ca un partid ca PSD are datoria sa-si contureze limpede, pe deoparte fizionomia sa ideologica – ca partid de stanga, cu o politica ancorata in realitatile romanesti si adaptata la evolutia stangii europene, iar pe de alta parte, militantii si liderii sai sa fie credibili, sa stie sa castige increderea acelora pe care vor sa ii reprezinte, atat prin consecventa ideilor, principiilor pe care le apara si le afirma, cat si prin exemplul personal de comportament – prin decenta, corectitudine si modestie !  *

[ * din Discutii, 20 iulie, la el pe blog]

Revin asadar cu intrebarea datatoare de dureri de cap: ce mostenire lasa Ion Iliescu in urma sa?

Suprematia stangii in Romania – un fapt

Articolul din Evz la care face trimitere Adi de la Paralele arata dupa parerea mea NU faptul ca in Romania nu ar exista fundamente culturale pentru o suprematie a stangii, ci pur si simplu ca Marx este detestabil.

Tine de altfel de evidenta ca imaginea lui Karl Marx trezeste in continuare pasiuni puternice si pozitionari radicale [desi din asta este construit si marxismul in the first place] facand apel la un substrat resentimentar considerabil de ambele parti ale baricadei. Cert este ca articolul in chestiune NU ESTE un demers de investigare a ceea ce inseamna Karl Marx pentru evolutia ideilor stangii si NICI o trecere in revista a [re]definirilor stangii [trecute, recente sau actuale] la noi sau aiurea prin mediile intelectuale occidentale.

Semnificativ este si faptul ca articolul din Evz NU ESTE NICI MACAR chestionarea a ceea ce inseamna Marx astazi pentru romani. NU. Este inregistrarea jurnalistica a unei tendinte de regasit in randul noii generatii “sub 30”, pentru care Marx si ideile marxismului au valoare speculativa [academica, simbolica sau politica], dar care nu le poate filtra prin prisma judecatii istorice sau a experientei personale. Redau mai jos pasajul cel mai semnificativ:

«Astăzi, la stânga se regrupează mai mulţi tineri intelectuali, cum tot mai mulţi tineri „sub 30“ poartă tricouri cu Che Guevara, simbol al revoluţiei cubaneze. Le poartă fără să ştie prea bine ce poartă [sublinierea mea]. Marxişti asumaţi, unii cochetând cu comunismul, „revolutionari“ la modă, „stângişti“ moderat-moderni, toţi aceştia nasc o întrebare. Sub influenţa mediului academic occidental, se va rupe România viitorului de tradiţia culturală de dreapta, va vira spre stânga?»

Paralela aici dintre comunismul adus pe tancurile sovietice si importul academic occidental [de idei marxiste] este evidenta. Pentru autorii articolului intereseaza stanga ca amenintare alogena asadar, nu ca ferment intern.

In treacat fie spus [este weekend, god damn it!], chiar in cazul in care am avea de a face cu un import intelectual sau cu o “mondenitate frivola de club”, exista toate sansele ca ideile acestea sa se altoiasca candva pe un cumul de frustrari locale tot mai pronuntate, nascute din cinismul transformarii de sistem si din inegalitatile revoltatoare ale tranzitiei. Perdantii recapitalizarii Romaniei [care astazi adera in numar mare la dreapta extrema sau absenteiaza] – prin simplul fapt ca exista in numar mare – s-ar putea la un moment dat defini politic prin raportare la “noua burghezie” post-comunista [in mod total nefericit existenta intr-un numar mult mai mic], acuzata astazi nediscriminator si radical de “fosta burghezie” sau de descendentii ei intelectuali de descendenta directa comunista. Absolut paradoxal, nu?

P.S. Faptul ca Victor Ponta si un numar de tineri se imbraca in tricouri cu Che Guevara nu ar trebui sa ingrijoreze pe nimeni. Sunt inofensivi.

virajul spre dreapta si reforma morala in PSD

Corina Cretu crede ca revenirea lui Adrian Nastase este o victorie a bunului simt.  «Sigur că a existat şi o concurenţă între oameni. Dar a fost in primul rand o luptă între două viziuni. La Congresul extraordinar din aprilie 2005, PSD – în numele „reformei”, a „ruperii de trecut” – a făcut un viraj spre dreapta, în speranţa că va atrage un alt electorat, al cărui sprijin nu l-am avut niciodată.» Acelasi mesaj il dadea Adrian Nastase intr-un interviu in Evenimentul Zilei la inceputul saptamanii trecute. Nu stiu daca si Dan Mihalache este de acord cu pasajul extras. Stiu ca impartaseste ideea din titlul Corinei Cretu.

Nu stiu cum gandesc altii, insa mie acest mesaj ma face sa ma intreb daca intr-adevar retorica reformei morale apartine dreptei. Daca este asa, atunci virajul spre dreapta al PSD s-ar fi produs prin simpla abordare a temei. Social-democratia romaneasca a pierdut astfel legatura cu electoratul de stanga [electoratul PSD], pentru care tema este generalmente nesemnificativa. Trecand insa de retorica politica [si de imperativele de marketing electoral], oare cum ne raportam la fondul problemei? Mai multe pe aceasta tema am scris aici.

Tema cred ca este interesanta de studiat mai indeaproape si din alt punct de vedere: nu adreseaza numai problema tipologiei mesajului pe care partidul il transmite, dar indica si o anumita categorie de public-tinta [pentru care tema nu ar exista]. Sa fie oare asa?