Posts Tagged 'coruptie'

O criza cu budigai si un premier cu nabadai… sau invers, ca nici eu nu mai stiu

Incep de la coada si va spun direct concluzia: va fi foarte greu pentru toata lumea.

Lui Traian Basescu ii va fi greu sa reia temele sale preferate [sistemul ticalosit, coruptii, oligarhii] fara sa penalizeze colateral si PD-L ul. Plus ca va trebui sa joace altfel decat in mandatul lui Tariceanu pentru a nu-i victimiza pe social-democrati. Scandalul politic va fi principalul sau dusman.

Despre viata in coalitia “pentru Romania” ce sa mai vorbesc! Tot ni se serveste exemplul german [sau cel austriac] ca argument: domnii care fac asta ori nu stiu ori trec sub tacere faptul ca partenerul senior [care are cancelarul] din coalitie este intr-o pozitie mult mai avantajoasa decat celalalt partener. Pentru SPD-ul german viata de coalitie alaturi de CDU si Angela Merkel este foarte grea si s-ar putea sa se lase cu urmari electorale serioase la urmatoarele alegeri federale. Asadar: departe de a fi un “parteneriat”, marile coalitii sunt un macel permanent dus in surdina.

Social-democratii romani nu ar trebui sa se astepte la altceva, mai ales ca Romania nu beneficiaza de luxul unor relatii corecte intre partide si de un mediu public cu standarde inalte, cum este cazul in Germania. Intrarea la guvernare va fi de folos doar unor lideri ai partidului, nu si partidului in intregul sau. Mobilizarea propriului activ [ma refer la “activul naiv”, cel care militeaza pentru partid din convingere] va deveni iarasi o mare problema, in lipsa unui mesaj clar anti-Basescu. Chiar daca PSD va avea un candidat prezidential, lansarea sa in campanie va fi facuta prea tarziu pentru a avea vreun efect. Singura speranta ramane pentru PSD opozitia interna.

PD-L la randul sau se expune unor riscuri foarte mari, care s-ar putea sa fie mult mai costisitoare decat in cazul unui guvern minoritar. In primul rand faptul ca PD-L se asociaza cu PSD fara a avea o identitate ideologica bine sedimentata [nici nu poate exista comparatie in acest sens cu crestin-democratii germani] face si mai problematica [decat este deja] pozitionarea PD-L ca partid dominant pentru electoratul de dreapta. Liberal-conservatorismul va mai trebui asadar sa astepte [bad news pentru Valeriu Stoica]. In al doilea rand asocierea PD-L cu PSD-ul inseamna renuntarea de buna voie la singurele teme politice care diferentiau cu adevarat pe liberal-democrati de social-democrati: justitia si apararea drepturilor proprietarilor. In ciuda dimensiunii sale, PD-L ar putea ajunge – fara identitate precisa si fara un mesaj clar – un partid-balama intre PSD si liberali.  Un singur lucru va face PD-L cu foarte mare usurinta: adaptarea mesajului. Un argument in plus pentru scenariul cu partidul-balama. In plus, PSD va putea oricand santaja PD-L cu PNL-ul din parlament.

Pentru PNL despartirea de tita puterii s-ar putea sa fie mai mult decat o simpla intarcare politica. Vor trebui sa treaca pe energii neconventionale si sa isi motiveze electoratul nou castigat altfel decat pana acum. O parte din electoratul traditional s-ar putea intoarce la liberali, dezamagit de aventura PD-L. Va depinde insa foarte mult de performanta lui Basescu pana la alegeri si de capacitatea PNL de a prezenta foarte devreme un candidat serios pentru prezidentiale. Cine va dori sa castige impotriva lui Basescu va avea nevoie de o campanie sustinuta. Neclaritatile de mesaj ale PD-L vor putea fi folosite de liberali pentru a convinge parte din electorat ca viitorul guvern PD-L-PSD este de fapt un guvern de stanga. Sa nu uitam ca marirea salariilor profesorilor va fi inca de la inceput pe masa guvernului [nu asa a promis Basescu?].  

Va fi greu pentru economie – o stie toata lumea. Pentru criza din 1929 a fost nevoie de 4 ani sa poata fi conceput un plan pentru a fi combatuta: cam atat dureaza si un mandat guvernamental. Speranta ca pe noi ne va ocoli criza e pur si simplu prostie crasa. Vor fi mai multe falimente si mai multe disponibilizari decat vor vrea guvernantii sa admita sau ‘bugetele de familie’ sa suporte. Toate acestea in conditiile in care emigratia nu va mai fi o supapa de presiune sociala. Ba chiar din contra: multi romani se vor intoarce in tara, fortati de situatia economica de pe tot continentul.

Vom avea cu totii de pierdut. Pierdem deja [sau pierdem in continuare] – fara sa ne dam seama. Au trecut 4 ani de cand Traian Basescu spunea “Ce blestem pe poporul asta ca la 16 ani dupa revolutie a ajuns sa aleaga intre doi fosti comunisti!” La 20 de ani de la revolutie premierul propus de Traian Basescu este tot un “fost”. Bolnav si la chiloti.

Asadar blestemul e bine merci si functioneaza.

Advertisements

322 de incercari ratate de a resuscita cadavrul temei 322

Ce va spuneam eu ieri? Ca tema 322 este inca foarte importanta pentru ca ea reprezinta [ma rog, reprezenta] principala arma de atac impotriva adversarilor politici ai lui Basescu. Si ca – desi tema a fost ingropata din prostia lui Emil Boc – vor fi incercari sustinute de a o resuscita. Nu de alta, dar Traian Basescu nu prea mai are o tema cu un impact asemanator. Incompetenta guvernului Tariceanu merge, insa are efect limitat pentru ca nu prea ii atinge pe cei din PSD. Tema baronilor locali a ingropat-o presedintele singur cu declaratia de dupa alegerile locale, vezi articolul Simonei Popescu din Romania Libera din 14 iulie 2008, despre care si eu am scris un comentariu.

Haideti acum sa dam si exemple privind efortul mediatic de resuscitare. Cotidianul scrie in pagina 3, partea de jos, despre: “Coalitia 322 il lasa pe Basescu fara puteri pe Parchet“. In capul paginii sta un “Avertisment CE” cu declaratia lui Mark Grey, iar pe restul de doua treimi de pagina este detaliat modul cum “Kövesi a zburat-o pe Monica Serbanescu fluturand o scutire medicala”. 

Doc ne vorbeste la randul lui intr-un comentariu de la cap la coada despre cum s-au straduit “parlamentarii coaliţiei PNL+PSD+PC+UDMR+PRM” sa aiba controlul asupra modului de numire a sefilor de parchete. Comentariul incepe cu identificarea stolului de “papagali” [un titlu acordat de Doc], respectiv cu numirea componentei coalitiei. Apoi este notata ingrijorarea “campionilor luptei impotriva anti-coruptiei” [nenominalizati, probabil cei dintr-un comentariu precedent], felul in care ministrul Predoiu “a pacalit coalitia din care facea parte”, despre cum “acestia” [iarasi nenominalizati] si despre cum “stolul” [adica tot ei, acestia etc.] a operat o modificare bla bla. 

Pe 15 iulie le semnalam lui Mihai, Doc si eventual Pavel Lucescu ca participa – fara voie si de buna credinta – la un spin mediatic de pregatire a campaniei pentru parlamentarele din toamna. Si ca disputa lor de atunci se servea de interesul public firesc pentru trasarea colegiilor electorale ca de un vehicul pentru fixarea in constiinta publica a unor conexiuni de tip intelegeri netransparente, manarii, non combat-uri [din care erau exclusi cei din PD-L], legaturi care sa intareasca tema celor 322. 

Eu am enumerat doar 2 incercari de resuscitare a [de acum] cadavrului acestei teme. Si incercari o sa mai fie. In total vreo 320 [sau, ma rog, ceva mai putine, daca scadem acum parlamentarii PRM]. Nu-i asa, nu?

P.S. Doc, in Comisia juridica de la Senat “coalitia PNL+PSD+PC+UDMR+PRM” a fost doar “PNL+PSD+PRM”, pentru ca PC nu are senator in comisie, iar UDMR a votat impotriva modificarii Legii privind statutul Magistratilor. Ar fi fost insa mult prea complicat sa faci precizarea asta, unde mai pui ca nu ar mai fi dat coalitia celor 322 la numar…

Ioana Lupea scrie un articol foarte bun

Si mingea era perfect ridicata la fileu. Si pana jurnalistei exersata. Si uite asa citim astazi in Evenimentul Zilei un articol trasnet, clar si concis. In special ultimul paragraf din articol [desi tot articolul este cap-coada memorabil] impinge lucrurile [adica starea de fapt politica] pana sub nasul alegatorului. In sfarsit, incepem [dar mai important este ca politicienii incep] sa realizam ce impact poate sa aiba votul uninominal. Get out the vote

…alegătorii din Mizil au şansa să reabiliteze principiul constituţional al egalităţii tuturor în faţa legii „fără privilegii şi fără discriminări“. [din articolul Ioanei Lupea]

De ieri cred ca toata lumea a inteles ca efortul pentru schimbare este masurabil. Cuantifiabil. Asa ca astept cu foarte mare curiozitate sa vad cine vor fi contracandidatii lui Adrian Nastase. Iar corolarul spune: efortul pentru schimbare este cuantifiabil peste tot, in fiecare colegiu adica.

Altii au alta parere

Institutul Ovidiu Sincai publica un raport de analiza despre raportul CE pe justitie: Evaluare tehnica asupra „Raportului Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare” – un esec al politizarii si o politizare a esecului.

Citez cateva pasaje care invita la reflectie:

Lupta necesara impotriva fenomenului nociv al coruptiei a fost deviata, prin ideologizare, de la obiectivul ei, pentru ca apoi sa se transforme in cruciada politica impotriva inamicului ideologic. Asa se explica atat faptul ca dintr-un fenomen transpartizan, transpartinic si transnational, coruptia a devenit „caracteristica” unui singur partid – cel de stanga – si a aliatilor lui ocazionali (din toate partidele cu exceptia celui prezidential), precum si faptul personalizarii actiunii anti-coruptie. [din Raportul de analiza, pag. 6]

Documentul suport care a stat la baza raportului de monitorizare (pagina 4) face o afirmatie foarte grava, reluata de altfel si in cadrul Raportului propriu-zis, sustinand ca jurisprudenta contradictorie a ICCJ in cazurile concrete ale unor fosti demnitari acuzati de coruptie este de natura sa impiedice aparitia unei practici unitare necesare in domeniu. Avem de-a face cu o uriasa confuzie. Nu exista nici un caz de inalta coruptie in care ICCJ sa se fi pronuntat pe fondul cauzei. ICCJ s-a pronuntat doar asupra unor aspecte concrete de procedura care au pus in discutie indeplinirea de catre Parchet a mai multor acte specifice urmaririi penale fara respectarea legii. Acestea nu au vizat acuzatiile de fond. [din Raportul de analiza, pag. 9]

Mai sunt si altele. Si toate merita luate in considerare. Sau intra si asta tot la opinie politica?!

Ma las pagubas – ca multe alte mii de romani

Doc,

renunt la discutia despre performantele DNA pentru ca se pare ca argumentele mele nu te-ar putea convinge niciodata. Vorbim de lucruri paralele. Si nu pot sa nu remarc cerbicia cu care fandezi chestiuni de bun simt.

Ne-am impotmolit amandoi in dezbaterea despre criterii si [cel putin eu] nu vad cum am putea continua mai departe. Daniel Morar o fi un procuror sef bun, insa nu convinge deloc. Ba nu a fost lasat de altii [fii sigur ca ma revolta asta la fel de mult ca si pe tine], ba legislatia este cum este [adica poti sa faci “invarteli” in mod absolut legal], ba nu sunt resurse umane pentru a duce lupta impotriva coruptiei. Mereu sunt scuze de gasit. [Si ironia este ca aceasta situatie convine de minune celor care doresc sa incalece instituia DNA si sa puna saua pe justitie].

Pentru mine principalul vinovat nu este Morar, insa nici nu cred ca si-a facut din asta o mantra personala. Pana la urma felul in care se lucreaza un caz cade in competenta procurorilor DNA, or aici cred ca trebuie cautat marul putred. Competenta acestora trebuia sporita, iar masurile interne de protectie impotriva ingerintelor trebuiau ranforsate. Or asta Morar or n-a facut, or n-a facut suficient. Altfel cum se explica cresterea timpa / schioapa a numarului de trimiteri in judecata? In 2005 erau 111, in 2006 au ajuns la 127 iar in 2007 au atins abia cifra de 167.  Ca sa nu mai spun de faptul ca din acestea aproape nimic nu se incadreaza la mare coruptie. [Nota bene: uit cu totul de numarul de dosare intoarse de la instanta!!!].

Iar daca astazi institutia pe care a condus-o Morar in ultimii ani este acuzata de servilism politic – tot vina sa este. Era una din datoriile sale fundamentale sa apere DNA-ul de asa ceva. Prin profesionalism, nu prin “telejustitie“. 

Nu am un verdict. Ma incearca doar o imensa oboseala.


Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii

+++ Acest blog promoveaza IN CONTINUARE reforma morala si spiritul pasoptist. In acelasi sens intelege sa promoveze si rugby-ul, ca sport si ca atitudine.+++

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 526 other followers

Twitter Updates

Da o sansa copiilor nostri

RSS George Orwell – fantoma cu blog

  • 15.11.42
    Church bells rung this morning – in celebration of the victory in Egypt. [1] The first time that I have heard them in over two years. [1] Following the attack launched at El Alamein on 23 October 1942, the Eighth … Continue reading →
Spune NU drogurilor!
Add to Technorati Favorites
hit counter


My blog is worth $4,516.32.
How much is your blog worth?