Archive for May, 2010



in familie trecem mai usor peste greutati

Site-ul pdl pentru campania de la europarlamentare a cazut intr-o nemeritata uitate. Se afla acolo, mai ales in sectiunea media adevarate comori de comunicare politica.

Titlurile clipurilor video sunt cele mai elocvente: 

– “Avem cel mai eficient program anticriza” si “Obiectivul strategic al PDL este atingerea unui standard de viaţă European!” (Theodor Stolojan),

– “Avem oameni capabili sa foloseasca banii de la Uniunea Europeana” si “Vrem sa aducem bunastarea din Europa acasa” (Monica Macovei),

– “Suntem gata sa dam Europei inteligenta, ambitie, forta!” (Cristian Preda),

– “PDL a reuşit să elimine efectele negative ale crizei” si “In familie trecem mai uşor peste greutăţi” (Emil Boc).

Adevarul este ca masurile anuntate de guvernul Basescu-Boc asta vor face: vor lasa protectia sociala in seama familiei, pentru ca toate serviciile publice vor fi si mai rele decat erau pana acum.

Am lasat la urma titlul filmuletului cu Traian Ungureanu, dintr-un motiv bine intemeiat: “PDL – singurul partid care a luat partea României”. Pai, nu-i asa?

Economia. Criza. Dragos Paul Aligica

Cand scrie domnul Aligica se amesteca lumi si se sfarama contururi. Mi se pare o delectare sa vezi adevarata pregatire interdisciplinara in opera. In plus omul are si dreptate.

“Judecata informata si de bun simt” in stiinta economica este mare lucru, sa luam de exemplu situatia actuala. Se vede cu ochiul liber ca, oricati specialisti in economie ar avea guvernul actual (de la primul ministru in jos), tot i-ar trebui vreo doi trei manitou care sa citeasca norii sau macar cativa prestidigitatori sa ne scoata din criza. Nu cred ca la momentul actual sa mai existe vreun camin in Romania, vreo familie de printr-un catun fara acces la infrastructura minune a domnului Berceanu care sa nu fi aflat [macar de curand] cat de iluzorii au fost pana acum cifrele guvernului.

Insa pana sa il trateze ironic pe Varujan Vosganian sau sa se ia ideologic de Keynes, Dragos Paul Aligica ar trebui sa se intrebe – impreuna cu toti ceilalti evanghelisti ai dreptei – ce ar fi ajuns el astazi daca s-ar fi nascut nevazator sau in copilarie un accident l-ar fi lasat fara un picior. Ne-ar mai fi vorbit el astazi oare de la inaltimea stiintei sale [desi stiinta de la universitate si din biblioteci, exact ca si legea gravitatiei, nu are nimic ideologic] sau s-ar fi regasit impins undeva intr-un colt de societate, marginalizat, sarac si flamand?!  

Daca e sa vorbim despre cine are dreptul, la momentul acesta greu, sa isi dea cu parerea si sa contribuie la stimularea unei dezbateri, si cine nu, Dragos Paul Aligica ar trebui sa se uite in propria curte [de la Cotroceni]. Nu de alta, dar atat de mult a dezbatut pana acum guvernul acesta despre solutii si a inaintat “masuri reale” [care sa fi fost aplicate adica] incat nu inteleg de ce intreg corul basescian [din care si Dragos paul Aligica face parte] vorbeste brusc si dintr-o data de punct terminus si de scadenta.   

P.S. Ne-a fost, ne este si ne va ramane drag, d-l Dragos Paul Aligica! Probabil ne va fi mult mai greu sa-l luam in serios de acum inainte, dar simpatia noastra pentru domnia sa va ramane neschimbata.

TB scrie guest post de senzatie la Medusa!

TB scrie la Medusa pe blog. Daca pana acum personajul avea obiceiul sa intre in direct in emisiuni si sa se ia de moderatori sau sa scrie sub pseudonim pe forumuri, acum scrie guest post-uri pe bloguri. Probabil disperarea legata de comunicare a ajuns atat de mare incat presiunea publica se simte si de la Palatul C.

Ce sa faca saracu’, daca ala micu’ [care e si dobiboc si incompetent] s-a speriat de tot si a renuntat probabil la scaunelul pe care se ridica la pupitru, asta ar fi oricum singura explicatie posibila pentru faptul ca nu-l mai vedem nici macar la conferintele de presa de la guvern.

Strategia lui TB e corecta, avand in vedere ca singurii fani pe care inca ii mai are sunt pe net formand pungi de rezistenta anti-post-socialista. Sa traiti bine!

Dan Tapalaga, noul TRU?

Va era dor de diatribele lui Traian Razvan Ungureanu, zis TRU, si ati cerut o revenire, un comeback al jurnalistului de opinie basescian.

Dorinta vi s-a implinit. Dan Tapalaga de la Hotnews.ro pare a fi noul TRU. Caci numai un TRU ar fi putut scrie cu verb despre “transformarea sub capitalism a lui homo-sovieticus, stramosul indiferent si perfect inutil al noii specii de est-european somnolent in munca, dar sprinten la furat” [de aici]. Si numai un TRU ar fi putut sa se uite shui la fapte si sa emita aproape genial, cu termeni mari, pareri pe post de adevaruri verificate sau de certitudini mesianice. 

TRU scria savvy [din engleza; well informed and perceptive; shrewd] si in acelasi timp kämpferisch [din germana; combativ, angajat, martial], voit militant si mobilizator. Si chiar daca nu citea tabloide gen Bild, ci publicatii grele precum The Economist, reusea de fiecare data sa infiereze “sistemul anti-reformist” care se pozitiona – si pe vremea lui de glorie jurnalistica exact ca si acum – impotriva “reformelor structurale” pe care Basescu si basescienii lui se lupta [da, asta e retorica] sa le transpuna in realitate.

Dan Tapalaga reuseste si el, cu acelasi talent de exagerare istorica, sa ne spuna ca guvernul Boc s-a speriat de “presiunea uriasa a opiniei publice” [care pana joia trecuta nu a prea existat] si ca este “un guvern slab, fricos, ineficient” pentru ca “gandeste stangist, populist si cu ochii pe sondaje” [nu pentru ca este incompetent si incapabil]. Si tot martial, vine si cu solutia:

Concedieri masive in sectorul public si intarirea mecanismelor de sanctiune si control, de ordin fiscal si juridic, par astazi singurele masuri care ar putea evita, pe termen lung, grecizarea Romaniei. Cresterile de taxe – adica bani luati de [la] cei putini din sectorul privat care inteleg sa respecte reguli minimale ale eticii capitaliste – vor hrani mai departe, cot la cot cu populismul stangist, noua specie din Est. Munca si lege. Si specia rea se poate stinge peste cateva generatii. 

Despre Dan Tapalaga credeam ca este un baiat, ziarist, care cauta si uneori surprinde esenta lucrurilor importante. Astazi observ ca a renuntat sa mai caute. Exact ca TRU, a ajuns un om care traieste [d]in propria lui utopie. Si – dupa cum se stie – in utopia lui fiecare om e un mic dictator.

In toata nebunia cine are dreptate?

Sa va zugravesc situatia actuala:

1. Nu stim daca planul A este bun. Reducerea cheltuielilor bugetare prin taierea drastica a salariilor, a pensiilor, a ajutoarelor sociale va afecta probabil nu doar bugetarii, ci intrega economie, prin contractia cererii si cresterea presiunii pe mediul privat, care oricum “asista” prestatiile sociale ale statului si care beneficiaza si el de pe urma bunurilor publice oferite de stat (invatamant, sanatate, administratie, infrastructura etc.);

2. Exista un plan B, dar este probabil cu mult mai rau decat planul A. Marirea taxelor si impozitelor ar putea pune in genunchi incasarile la bugetul de stat, in conditiile in care nu exista solutii reale [si realizabile] de stopare a evaziunii fiscale; 

3. Nu stim daca planul A se poate aplica. Cu toata galagia de fond declansata, nu putem spune la ora actuala cum se vor aplica masurile lui Basescu si, mai ales, daca vor putea fi efectiv aplicate astfel incat sa se vada o diferenta la buget. Exista piedici si piedici aici: parlamentul, sindicatele, curtea constitutionala, dar si prostia si incompetenta guvernului [pai nu?!];

4. In eventualitatea in care totusi planul A se aplica nu stim daca masurile vor fi suficiente. Foarte multi analisti au aratat ca masurile anuntate nu vor garanta atingerea tintei de deficit bugetar. Este foarte probabil ca va fi nevoie de alte masuri complementare. Poate chiar mai dureroase decat primele;

5. Nu exista un plan C. Asta este probabil cel mai rau.

P.S. Cand credeam ca nu mai este nimic de zis, ca  ne obosim creierii degeaba si ne racim gurile de pomana, Romania o sa se imprastie oricum precum avionul presedintelui polonez la Smolensk, citesc un articol extraordinar scris de Sorin Ionita in Evenimentul Zilei. 

…ţara toată a devenit zilele astea o echipă de căutători de dopuri pentru găurile din buget, precum selecţionerii de Cişmigiu, în urma şocului electric aplicat în direct la TV de preşedinte. Ceea ce nici nu e rău, pentru că implicarea cetăţenească nu strică, doar un pic inutil în afara câştigului emoţional, după cum vedeţi din babilonia de postări, majoritatea neinformate, de pe forumuri, care vehiculează mai mult sentimente decât idei fezabile.

Are dreptate si nu are. Pentru ca nu distinge clar intre doua lucruri, importante amandoua, insa intr-un grad diferit. Un lucru esential este acum gasirea celor mai bune solutii pentru a nu pune economia Romaniei pe butuci definitiv si iremediabil [desi istoria ne invata ca nimic nu este iremediabil, in afara de deces – vezi cazul sus-numitului prezident polonez]. Din pacate nu avem nici un fel de certitudini ca guvernantii stiu ce fac sau ca opozitia are alternative. Vorba lui Sorin Ionita:

Mai grav e că toate partidele au fost prinse în ofsaid de vizita FMI, cu zero idei în mapă şi o grămadă de schelete bugetare în dulap.

Asta este invederat rau, nu incape indoiala! Insa in fata implacabilului orice presiune publica este buna, pentru ca va forta partidele politice sa genereze idei sau, daca nu pot singure, sa le caute in afara lor. Nu suna profesionist, stiu, insa ultima metoda care ne-a ramas e brainstormingul national.  

Al doilea lucru este identificarea vinovatilor pentru starea in care am ajuns. Aici putem discuta non stop pana la alegeri. Vital e sa supravietuim pana atunci.

Patul lui Procust cu Basescu

Gratie unei inregistrari publicate de Hotnews.ro am aflat si noi ca Basescu se “implica personal pe programul” de restructurare a cheltuielilor bugetare.  Planul anuntat de Basescu [pentru ca termenul de “program” e missleading si suna si prea pretentios pentru ce au dovedit ca pot guvernantii nostri pana acum] la televizor si explicat babeste – ca masura de urgenta – majoritatii parlamentare din arcul guvernamental functioneaza ca patul lui Procust. Ce iese afara de sub plapuma se taie.

Si ce iese de sub plapuma? Pai in primul rand ajutoarele sociale, precum venitul minim garantat, pampersii, reglementarile care blocheaza angajarea temporara, “nazbatii” care incurajeaza nemunca. Mai ies de sub plapuma “resursele uriase” din zona educatie si sanatate, multe scoli si cam jumatate din spitale, care “consuma inutil”. Bun.

Zic “bun” pentru ca macar stim acum ce crede Traian Basescu. In sfarsit, a spus-o pe sleau:  

Sunt un adversar al venitului minim garantat. Este programul care iti garanteaza banii pe nemunca…Romania nu poate fi un stat social. Le-am spus-o si colegilor de vreo trei ani… Trebuie sa oprim dilema statului social.

Ar fi fost frumos sa stim toate lucrurile astea de acum trei ani, poate romanii nu s-ar mai fi bagat in pat inca o data cu [partidul lui] Basescu in 2008 si inca o data in 2009. Bine si asa, sau, daca nu, macar “binisor catre bine”. Pentru ca acum lucrurile sunt un pic mai clare. Optiunile au fost enuntate.      

Basescu dixit [catre proprii parlamentari]:

Aveti sansa sa fiti cei care au scos Romania din criza sau cei care au ingropat-o. [de aici]

Eu zic sa ne pregatim pentru ce-i mai rau. Am zis. Gata.

dragi bugetari grasi, grasuti sau mai slabuti

Securea a cazut pe butuc. Ramane sa vedem al cui cap a fost cel taiat. Presedintele Romaniei (iar nu primul ministru ala micu) a comunicat natiunii care sunt deciziile. Mai intai insa i-a rugat le-a spus romanilor sa aiba incredere “că Guvernul, Parlamentul, Preşedintele ştiu ce au de făcut în situaţia de criză economică actuală.”

In ciuda retoricii presedintelui [sau poate tocmai din cauza asta] trebuie subliniat ca deciziile comunicate de la Cotroceni – dureroase, scandaloase, paguboase – vin pe fondul vizitei la Bucuresti a “echipei de evaluare a progreselor pe care le-a facut Romania” si ca datorita acestor progrese de notorietate publica ale guvernului PDL avem astazi bucuria deosebita de a “face fata crizei si de a limita riscul creării unor situaţii extrem de dificile”.

In timp insa ce guvernul inregistra progrese, iar economia reala raspundea corect la criza, statul a ramas in continuare gras. Gras adica cu multi bugetari si multe cheltuieli sociale. Gras ca un nesimtit care nu vrea sa slabeasca singur. Basescu dixit:

…este o imagine care îmi vine în minte acum: statul arată aşa, ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel. Şi asta e economia românească. Iar cheltuielile uriaşe ale statului s-au transferat pe cei trei milioane care lucrează în servicii şi în industria românească. [de aici]

Addendum important: dragi bugetari, poate nu ati inteles, nu pierdeti 25%, ci vi se taie UN SFERT din salariu. Un sfert. Gata.


Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii
Leacul Durerii

+++ Acest blog promoveaza IN CONTINUARE reforma morala si spiritul pasoptist. In acelasi sens intelege sa promoveze si rugby-ul, ca sport si ca atitudine.+++

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 526 other followers

Twitter Updates

Error: Twitter did not respond. Please wait a few minutes and refresh this page.

Da o sansa copiilor nostri

RSS George Orwell – fantoma cu blog

  • 15.11.42
    Church bells rung this morning – in celebration of the victory in Egypt. [1] The first time that I have heard them in over two years. [1] Following the attack launched at El Alamein on 23 October 1942, the Eighth … Continue reading →
Spune NU drogurilor!
Add to Technorati Favorites
hit counter


My blog is worth $4,516.32.
How much is your blog worth?