Medvedev – doua interviuri. Sesizati diferentele.

In televiziune stim ce importanta este lumina, unghiul in care pica ea, pozitia camerei in plan orizontal [frontal, lateral, spate] si in plan vertical [nivelul fata de obiectivul/persoana filmata]. Iata mai jos doua imagini din cele doua interviuri acordate de Dmitri Medvedev la CNN si BBC dupa recunoastere oficiala de catre Rusia a regiunilor Abhazia si Osetia de Sud. Sesizati diferentele?

Interviul de la CNN

Interviul realizat de BBC

Conditiile de filmare nu au fost diferite. Insa cele doua televiziuni au avut o abordare evident diferita. Ca dovada se pot verifica fotografii pro de la cele doua interviuri. Aici este la interviul BBC, iar aici la interviul pentru CNN. Ambele interviuri au fost filmate pe 26 august, la resedinta  prezidentiala de la Sochi.

Scrisoare deschisa catre Mihai, Doc si eventual Pavel Lucescu

Draga Mihai, Draga Doc: 

I.
uitandu-ma la propagarea in blogosfera a disputei cu Pavel Lucescu imi dau seama de posibilitatea uriasa pe care o aveti sa faceti cunoscut publicului cititor dedesubturile si maruntaiele votului uninominal [numit asa din ratiuni de retorica politica, sic!], care de fapt este mixt proportional [nici nu putea fi altfel devreme ce asa ceva s-a dorit de la bun inceput]. Invelit in coaja apetisanta a unei dispute [intelectuale - ceva rarissim la noi] poporul va da pe gat medicamentul, chiar daca este amar [anost / incurcat / foarte complicat]. Motivatia voastra e beton, DAR…  

Nu pot sa nu constat in acelasi timp ca tocmai acribia de care dati dovada va transforma in alegerea ideala pentru un anumit gen de intoxicare, ce se insinueaza acum in noua media pentru a patrunde mai tarziu transfigurata in media traditionala. Cu alte cuvinte tema “votului uninominal care nu este uninominal” face acum gradinita [la voi], urmand ca de la toamna sa intre la scoala [unde va putea fi folosita de baietii mari]. After all, pentru ca propaganda sa functioneze ai nevoie de propagare, iar Internetul ofera asta din plin.

Insotita de parti pris-urile eventuale din blogosfera [au inceput deja sa apara], aceasta penetrare a temei disputei voastre creeaza un nimb de autenticitate si in acelasi timp de legitimitate prin adeziunile pe care le provoaca. This is how the story goes… 

II.
O scurta privire asupra materiei pe care o disputati arata urmatoarele lucruri:

• - noul sistem de vot are paternitate incerta – este greu de atribuit cuiva anume [eventual lui Cristian Pirvulescu] pentru ca dezbaterea publica nu s-a purtat pe principii, ci pe proiecte diferite; pentru ca nu poate fi atribuit cuiva anume inseamna ca este foarte usor de atribuit global intregii clase politice actuale [se intelege, clasa politica aia invederat rea];
• - mecanismul de atribuire a mandatelor este complicat - de altfel nici distinctiile si diferentierile facute in disputa voastra nu sunt imediat evidente, ci tin mai degraba de o cunoastere specializata. Intr-o lume ideala cititorii [cei interesati] ar investi timp si energie intelectuala ca sa-si faca o parere competenta. In realitate nu se intampla asa. Numai daca iei in calcul volumul fiecareia dintre replicile voastre [peste 5.000 de semne lejer fiecare], respectiv efortul necesar pentru a le citi pana la capat, intelegi dimensiunea problemei. Nuantele si diferentierile academice necesare unei informari corecte cad astfel din start. Chiar presupunand bunele intentii, concluziile sunt condamnate la superficialitate;    
• - meritele noului sistem nu sunt aparente, insa defectele, da. In plus, acestea din urma sunt comparate cu defectele vechiului sistem [pe care nu l-am considerat bun]. Semnalez aici o alta anomalie: tema alegerii uninominale a presedintilor de consilii judetene [practic nedezbatuta public si facuta text de lege peste noapte] a acaparat si domina astazi tema alegerii parlamentarilor [subiect dezbatut cu intensitate mai multi ani la rand]. Sub impactul acestei anomalii impresia ca ceva nu este in ordine este intarita;
• - tema uninominalului are o intensa incarcatura emotionala datorita tematizarii politice excesiv conflictuale din ultimii ani. Exista un substrat resentimentar considerabil al alegatorilor fata de parlament si fata de partidele politice, care porneste din frustarile legate de reprezentativitate si de greutatea votului lor in general. Peste acest substrat emotional deja exploatat politic se suprapune acum frustrarea legata de influenta [presupus negativa] a ‘baronillor locali’ asupra alegerilor din toamna;
• - temei uninominalului ii pot fi asociate teme secundare sau poate fi ea insasi adaugata altor teme politice de impact. La un pol ‘baronii penali’ – la celalalt tema celor 322. Posibilitatile de combinare sunt multiple, iar plaja de utilizare larga.  

III.
Istoria disputei voastre merita si ea mentionata. Nu natura reala a votului asa numit uninominal este chestionata aici, ci raspunsul la intrebarea: “Pe cine favorizeaza noul sistem de vot?”. Evenimentele din Comisia de Cod Electoral par a justifica aceasta intrebare, atat timp cat presa tine reflectoarele pe negocierile de acolo [bine ca face asta], creand toate aparentele ca exista o miza politica importanta in trasarea colegiilor electorale.

In timp ce Pavel Lucescu cauta sa expliciteze miza [asigurarea a cat mai multe "triunghiuri de aur" pentru fiecare partid], voi contestati pur si simplu importanta mizei in raport cu noutatea sistemului de vot, si nu importanta mizei per se. In timp ce Pavel Lucescu popularizeaza ideea ca trasarea colegiilor electorale [respectiv negocierile aferente] poate influenta decisiv felul in care se castiga voturile [respectiv rezultatul voturilor], voi sustineti ca nu influenteaza decat ierarhia interna a candidatilor unui partid [cu un corolar al lui Hrebenciuc: bulversarea structurilor de partid]. Abordarea lui Pavel Lucescu este hard [maximalista], a voastra este soft [minimalista].

In ambele situatii insa, chiar daca ajungeti la concluzii diferite, argumentatia pleaca de la un loc comun [pe care nici unul dintre voi nu il contesta]: a). exista ceva de impartit [miza nelegitima]; b). imparteala se face intr-un mod netransparent sau neprincipial [metoda nelegitima]; c). cei care traseaza colegiile profita direct de imparteala [beneficiarii nelegitimi]. Conotatiile sunt evidente, insinuarile la fel.

Judecand aceste 3 elemente [parca ar fi luate dintr-un roman de Agatha Christie] prin prisma caracteristicilor enuntate ceva mai sus poti observa ca sansele ca argumentele de tip rational [oricare ar fi ele] sa razbata sunt foarte mici, efectul fiind in schimb de intarire a presupozitiilor initiale [pe sistemul nu iese fum daca nu este foc]. Cu alte cuvinte constructia elaborata a disputei nu este decat un vehicol pentru constructia, respectiv fixarea unor legaturi [conexiuni, raporturi etc.] in constiinta publica referitoare la compozitia parlamentului viitor, tema o intoxicare, iar continutul un mesaj manipulator. 

Si toate acestea pur si simplu pentru ca la toamna, dupa ce vom fi ales noii nostri reprezentanti in parlament, formula politica mai departe posibil de utilizat sa fie:  ”Baronii locali/capitani de judet + Comisia de Cod Electoral + Parlamentul viitor ≥ 322“.

IV.
Nu incerc sa va fac nici voua, nici lui Pavel Lucescu, un proces de intentie. Cred ca ati preluat, dezvoltat si propagat o tema care serveste mai curand unor scopuri politice de grup si nu generale. Atata tot.

[se] pravale baba … de ras, bre, de ras

Ete ce imi pica sa cetesc pe la altii pe blog. Absolut accidental, parol! Mihnea Georgescu [Politica si Afaceri in Bucuresti] nu are insa nici o vina pentru ce scrie [sau gandeste, sau amandoua impreuna]:

“ …Ion Iliescu nu are nicio pică faţă de Mircea Geoană, aşa cum nu are nici faţă de Adrian Năstase. Ion Iliescu ştie că cei doi ar putea forma următorul tandem Preşedinte (AN) – Prim Ministru (MG, nu eu ) – care să conducă România de la anul! Oare nu a fost Ion Iliescu cu un buchet de flori la sărbătorirea zilei lui Mircea Geoană? Oare nu îl sprijină Ion Iliescu pe Mircea Geoană? Haideţi să fim serioşi, Ion Iliescu este un om politic prea mare ca să umble cu potlogării! “

Acum ramane de lamurit de ce s-o fi simtit MG [nu Mircea Geoana, ci Mihnea Georgescu] dator sa scrie despre presupuse potlogarii sau despre “tendinte revansiste” din blogosfera de staaan….GA! Mai ales in contextul festiv de care era vorba.

ce manipulare misto!

Dupa ce Traian Basescu a intors-o sambata [el a condamnat o practica din presa] dupa ce vineri facuse otova toate televiziunile mari, cativa jurnalisti si alti cativa analisti [pe care nu i-a numit, dar s-au simtit ei care sunt] astazi vine Adriana Dutulescu [nu o cunosc, dar o citesc] cu una bucata stire. Basescu se bate cu presa fiindca e singurul sau adversar. Hai ma, la asta nu ma gandisem! Nu, serios…

Adica nu a mai ramas nimeni pe tarlaua numita Romania care sa prezinte interes pentru presedinte. [Stirea vine si cu un deliciu, de la Horia Mihalcescu citire: «Clasa politica a fost discreditata si el a invins in acest razboi.»] Nu exista nici un politician capabil sa ii puna in pericol postul [si postura]. Ramasa fara interfata politica [acum discreditata si pusa la punct] caracatita oligarhica a intrat in panica si il ataca pe presedinte [nu sensul atacului era obiectul reprosului arogant al lui Catalin Avramescu la adresa realizatorilor de la Fabrica?!] cu tentaculele din presa hranita [cu euro] de moguli. Oare cum o fi cand Traian Basescu o sa invinga si in acest razboi? Nu va doresc decat sa traiti tot asa de bine si atunci! 

Semnificativ este mai presus de toate faptul ca se insista pe premeditare. In incercarea lor onesta de a gasi un sens prealabil, o motivatie anterioara vituperarii prezidentiale, analistii care si-au mai putut recupera onoarea terfelita descopera strategii si cauze care mai de care mai mai. Si pentru ca strategiile gandite de ei erau doar scenarii [de interpretare] apar de unde trebuie [dar nu stie nimeni] si sursele. Care explica lucrurile [prin manipulare]. Si creeaza legenda. 

Cand Traian Basescu pur si simplu a scapat caii in gard. Si acum grija lui nu e sa repare gardul [ete atata rusine sa fie un gard stricat], ci caruta pentru deplasare.  

On second thought, propun o recitire a titlului din Cotidianul: Basescu se bate cu presa fiindca [el] e singurul sau adversar. Adica el e adversarul sau propriu, nu presa. Presa doar sta ca proasta. Pardon, ca gardul.

dubitativ despre unele adevaruri care deranjeaza

Citesc articolul lui Adrian Majuru din Adevarul despre Metamorfozele Raului. Nu este scris prost [reuseste sa sintetizeze coerent, fara sa simplifice], dar nici nu dovedeste virtuti epistemice iesite din comun. De fapt articolul opereaza cu un amestec eterogen de date [ce pot fi verificate - ex. transferul de proprietate] si de conceptii personale subiective [insa usor de emotionalizat pentru cititor - ex. tabara naivilor sau inocentilor vs. "sistemul" profitorilor]. 

Dar nu reusesc sa castig macar o certitudine citind articolul cu pricina [ma trezesc chiar cu mai multe indoieli], asa ca imi pun problema teleologic, poate deslusirea scopului cu care a fost scris articolul ar putea aduce cu sine si o intelegere a adevarurilor formulate de el. Remarcile cu care se deschide articolul [«Ideea acestui articol s-a născut după ce am parcurs zeci de mesaje primite din partea cititorilor. Atunci am realizat ce responsabilitate poartă un autentic ziarist: el trebuie să-şi menţină poziţia morală câştigată împotriva oricăror presiuni manageriale, dar mai ales să sintetizeze în fraze clare durerile sau nemulţumirile celor pentru care scrie.»] ar trebui sa ofere o directie. Insa tocmai aceste remarci m-au dus in eroare de prima data. Pentru ca nu tin loc de motivatie sau justificare pentru demersul jurnalistic al lui Adrian Majuru [nu il cunosc, am cautat de google sa aflu mai multe despre el], ci reprezinta de fapt un mecanism de validare a sus-numitelor adevaruri.

Cu alte cuvinte, adevarurile despre Rau si metamorfozele sale nu apartin jurnalistului, ci sunt ale cititorilor. Doar formularea “in fraze clare” e a sa. Cu alte cuvinte, nu identificarea raului se pune in discutie, ci descrierea lui. Acolo unde eu cautam dobandirea unei certitudini [prin informare], jurnalistul opera cu certitudini ca materie prima. Nu descoperea cu mine [si nu ma ajuta sa descoper] certitudini, ci sintetiza unele deja existente. Aha, pai daca mai intelegi ceva din metamorfozele adevarului…