Pitecantropii si selectia naturala

Intre timp toata lumea a aflat de povestea bunicii cu nepotelul autist. Nu vreau sa discut aici daca a gresit Elena Udrea. Bunicuta in orice caz nu a gresit cu nimic. Speranta care vine din disperare nu are nevoie de justificare. Ca sa spun  asa, cand esti disperat, ai disperata nevoie sa speri. In orice. Sau in oricine. Ca sa intelegi asta nu trebuie sa ai un copil cu handicap.

Reactiile unora care au raspuns la articolul din Jurnalul National sunt insa greu de inteles. In primul rand pentru ca nu sunt indreptate impotriva jurnalistilor care au investigat cazul si au scris articolul [asa cum te-ai astepta in timpul unei campanii electorale], ci impotriva celor care au stat la originea povestii: bunica si mama copilului autist. In al doilea rand pentru ca reactiile lor depasesc ultimul grad de abjectie. 

Sincer, nu stiu ce o sa faca Elena Udrea acum sau cat anume ii va afecta planurile de a ajunge in parlament. Alegatorii din circumscriptia cu pricina vor sti mai bine sa hotarasca. Pe ea, pana la urma, o poti cenzura [prin vot]. Si nu e putin lucru.

Insa ce poti sa le faci unor indivizi ca cei de mai sus care nu numai ca gandesc monstruozitati incalificabile ["progenituri defecte", "va lamentati in loc sa munciti", "doua curve incapabile sa faca fata vietii"], dar mai au si tupeul incredibil de a le scrie? Sau cum sa il judeci pe ala care [acum vreo doi ani, in Bucuresti] huzurea la caldurica in vila personala in timp ce un camin intreg de copii cu dizabilitati tremurau de frig pentru ca neomul le fura agentul termic? Si cum sa ii consideri pe cei care au aprobat transferul unei bucati de teren apartinand Scolii de Nevazatori de la Vatra Luminoasa [tot in Bucuresti] in proprietate privata cu justificarea absolut aiuritoare ca orbii nu au nevoie de teren de sport?!

Pe toti astia de mai sus cum ii triezi? Cum functioneaza in cazul lor selectia naturala? Is atat de indignat ca indignarea mea aproape ca se transforma in neputinta…

Omnia mea mecum porto a ajuns motto-ul Elenei Udrea

Via Nenea Lars [sa ne traiasca!] aflu ca Elena Udrea are site nou, cu poza intr-o tata [pentru diacritice mergeti la Nenea Lars]. Intr-adevar, se vede prin camesuta ceva ceva, de-ajuns pentru mia de vizitatori zilnici de pe blogul dumisale.

Socul meu e insa cand dau cu ochii de motto-ul care troneaza sub numele Elena Udrea [o fi oare marca inregistrata la OSIM?]: Omnia mea mecum porto. Adica “tot ce detin port asupra mea”. Inteleg unde a vrut sa bata Nenea Lars, dar totusi: oare nu i-o fi rusine doamnei sa isi faca dintr-o vorba asternuta pe hartie de Seneca cel Tanar ditai motto-ul de campanie online? Si oare nu le-o fi fiind rusine la aia de se uita in toata ziua la site-ul “politicienei” de insasi rusinea lor, ca se da madama drept simbol de modestie si de stoicism, si ei continua sa puna botul?

Sau o fi vorba de o aluzie [sa vezi cat de inteligenta!!!] la ce anume purta cu el Stilpon in istorisirea lui Seneca:

“iustitia, virtus, prudentia, hoc ipsum, nihil bonum putare quod eripi possit” [justitia, virtutea, prudenta, insusi faptul ca nimic de valoare nu ar fi putut fi luat/furat]…
[Creditele merg aici] 

Ciudat este ca Elena Udrea foloseste acest motto fara sa inteleaga in ce context este el valabil: dupa o mare infrangere, cand toata lumea alearga sa isi salveze de la jaf si distrugere bunurile lumesti. Ei, bine, eu chiar ii urez doamnei Udrea ca motto-ul cu pricina sa se adevereasca. For what it’s worth, ce are dumisale la purtator [chiar daca se vede abia-abia prin despicatura camesii] e un bun de foarte mare valoare [mai corect: bune, ca e doua].

In ziua cand scrie Adrian Ursu Cotidianul sufera de reumatism

O fi vreun soi de boicot in redactia Cotidianului? In zilele in care Adrian Ursu semneaza editorialul ziarul e slabut, mai cu seama in partea de comentatori editorialisti si invitati. De parca l-ar sabota cineva. Editorialul de azi despre Sarmăluţele lu’ Nuţi e si el cam anemic, in comparatie cu subiectul pe care il trateaza. E scris in stilu-i caracteristic, aproape manierist. Constant cu sine insusi [in incercarea de a gasi verbul], plictisitor de constant. Uneori textul lui Adrian Ursu e atat de manierist, incat te intrebi daca n-a fost scris de altcineva [imitator de redactie?!]. Poate ma insel eu, dar aruncati si voi un ochi pe productia de articole a lui Adrian Ursu.

E drept,  uneori mai nimereste bullseye cate un editorial. Ca acesta. Voi ce parere aveti?

Update: mi s-a urcat chestia asta la cap de cand cu postarea lui MoshCalifar despre decolteuri si sarmale. Update²: Scuze, la cap ti se urca de la bere [aia se distribuie in tabara adversa ca acompaniament la mici. Deci, sarmalele nu aveu cum sa mise urce la cap, mi-au cazut in schimb greu la stomac. Chiar daca in foi de varza [nu era oare Nuti?].