Pitecantropii si selectia naturala

Intre timp toata lumea a aflat de povestea bunicii cu nepotelul autist. Nu vreau sa discut aici daca a gresit Elena Udrea. Bunicuta in orice caz nu a gresit cu nimic. Speranta care vine din disperare nu are nevoie de justificare. Ca sa spun  asa, cand esti disperat, ai disperata nevoie sa speri. In orice. Sau in oricine. Ca sa intelegi asta nu trebuie sa ai un copil cu handicap.

Reactiile unora care au raspuns la articolul din Jurnalul National sunt insa greu de inteles. In primul rand pentru ca nu sunt indreptate impotriva jurnalistilor care au investigat cazul si au scris articolul [asa cum te-ai astepta in timpul unei campanii electorale], ci impotriva celor care au stat la originea povestii: bunica si mama copilului autist. In al doilea rand pentru ca reactiile lor depasesc ultimul grad de abjectie. 

Sincer, nu stiu ce o sa faca Elena Udrea acum sau cat anume ii va afecta planurile de a ajunge in parlament. Alegatorii din circumscriptia cu pricina vor sti mai bine sa hotarasca. Pe ea, pana la urma, o poti cenzura [prin vot]. Si nu e putin lucru.

Insa ce poti sa le faci unor indivizi ca cei de mai sus care nu numai ca gandesc monstruozitati incalificabile ["progenituri defecte", "va lamentati in loc sa munciti", "doua curve incapabile sa faca fata vietii"], dar mai au si tupeul incredibil de a le scrie? Sau cum sa il judeci pe ala care [acum vreo doi ani, in Bucuresti] huzurea la caldurica in vila personala in timp ce un camin intreg de copii cu dizabilitati tremurau de frig pentru ca neomul le fura agentul termic? Si cum sa ii consideri pe cei care au aprobat transferul unei bucati de teren apartinand Scolii de Nevazatori de la Vatra Luminoasa [tot in Bucuresti] in proprietate privata cu justificarea absolut aiuritoare ca orbii nu au nevoie de teren de sport?!

Pe toti astia de mai sus cum ii triezi? Cum functioneaza in cazul lor selectia naturala? Is atat de indignat ca indignarea mea aproape ca se transforma in neputinta…

Bani de campanie: vrei sa fii deputat sau bogat?

Vrei sa te imbogatesti? Uninominalul pe liste negociate intre partide sau/si intre candidati [local] face posibil acest lucru. Daca si tu candidezi.

Citind editorialul lui Robert Turcescu despre intoarcerea la votul pe liste din Cotidianul de astazi imi vine sa imi dau palme de necaz. Ce palme, pumni in gura! Am fost prostul satului [da, mah, recunosc] ca nu am vazut la timp o oportunitate once in a lifetime de imbogatire rapida, comoda si mai ales rapida. Si vorbesc aici de bani bani, nu bani copeici.

Ideea nu este deloc conventionala. Ba chiar merge din capul locului impotriva curentului. Pentru ca spre deosebire de conceptia larg impartasita care spune ca pentru a fi ales parlamentar trebuie sa bagi bani in campanie [mai ales la uninominal], poti sa te gandesti foarte bine ca ai putea sa scoti bani din campanie daca tot candidezi [dar numai daca candidezi]. Chiar asa. 

Uninominalul pe liste negociate intre partide sau/si intre contracandidati [local] face posibil acest lucru: intrebarea fundamentala este cat de tare vrea contracandidatul tau sa ajunga in parlament si cat de mult vrei tu sa te imbogatesti. Bineinteles ca bugetul lui de campanie va include toate cheltuielile “normale” [pe care oricum va trebui sa le faca]. Pentru a obtine procentele “normale” [pe care oricum le-ar obtine].

Insa printre cheltuielile de campanie ar mai putea sa apara o categorie secreta. Categoria ta. Pentru ca tu ii poti oferi [contra cost, cum altfel] procente in plus pe care altfel nu le-ar putea obtine [decat cu foarte multa cheltuiala si mult risc]. Acele procente care fie il vor duce peste pragul izbavitor de 50% plus un vot, fie ii vor da confortul unui coeficient suficient de bun pentru prima redistribuire. In felul acesta toata lumea este multumita: el ajunge deputat, tu ajungi om bogat.              

Si uite asa am definit o noua categorie de antreprenoriat [politic]. Vezi ce inseamna sa gandesti out of the box?!

Adrian Nastase versus G.I.C.Ă. sau despre campania negativa revisited

Cam in perioada in care spatiul public romanesc se umfla ca laptele in fiert de ciuda imunitatii lui Nastase eu scriam despre posibilitatile oferite de noul sistem de vot si despre exigentele conducerii unei campanii electorale, mai ales daca esti un candidat-vedeta. Prevedeam atunci – si nu ma inselam – ca noul sistem va duce [in buna traditie damboviteana] la o reconsiderare a meritelor campaniei negative pentru eliminarea unor candidati din cursa pentru parlament. E drept, cand scriam Kramer vs. Kramer ma gandeam mai curand la forme de activism cetatenesc, la actiuni spontane [sau coordonate] ale alegatorilor intr-o anumita circumscriptie electorala.

Astazi insa sunt tot mai inclinat sa cred ca partidele [in ciuda blaturilor anuntate sau denuntate prin presa] incep sa inteleaga oportunitatea uriasa pe care le-o ofera votul uninominal si incearca tot mai mult sa profite de ea: scoaterea adversarilor importanti din joc. Vom asista asadar foarte probabil la o adevarata vanatoare de “trofee” de genul lui Adrian Nastase. Cu alte cuvinte, o lectie pe care am tot repetat-o in ultimii doi ani de zile pe la diferite intalniri de specialitate, va incepe sa fie aplicata:

Pentru ca tu sa castigi trebuie ca adversarul tau sa piarda. [desi in cazul lui Nastase, in treacat fie spus, s-ar putea ca judecata sa se aplice inclusiv in propriul partid] 

De aici si pana la elaborarea unei strategii de partid pentru targetarea unor adversari politici nu mai este decat un pas. Ce se intampla la Mizil e mai mult decat graitor, unde campania negativa a candidatului PD-L impotriva lui Adrian Nastase este sustinuta intr-un mod organic de virale si de articole dedicate din blogosfera. Cu alte cuvinte Nastase “beneficiaza” de tratament premium [strategie de partid + activism cetatenesc]. Cam ca in imaginea de mai jos: