Cuvant de ordine: normalitatea

Ieri scriam despre cum “normalitatea” pare sa devina cuvantul de ordine care sintetizeaza cel mai bine intentiile lui Victor Ponta pentru guvernarea de 6-7 luni care il asteapta. Tot acolo explicam fundamentele ideologice si dadeam si sursa care a generat aceste fundamente, nu zilele acestea, nu de cand e Victor Ponta presedinte PSD, ci cu 10 ani in urma.  

Exista un miez la toate astea. Intuitia mea [remarcati, va rog, termenul folosit, domnilor analisti] imi spune ca vom vedea din ce in ce mai mult acest cuvant transformandu-se in program politic.

O mica avanpremiera aici.

Un examen de constiinta si bun simt in Saptamana Patimilor

Stiu ca multi vor reactiona violent la tema pe care urmeaza sa o abordez, insa cred ca unele lucruri merita examinate indiferent de calendarul religios sau de natura aproape tabu a unor subiecte din viata romanului de rand. CriticAtac publica astazi un interviu cu un (fost) preot care atrage atentia asupra unor abuzuri incredibile ce se produc la intersectia dintre religie si politic.  

Dacă facem o paralelă între abuzurile ce se săvârşesc în zona administrativă şi juridică a statului, în zona laica, cu abuzurile ce se săvârşesc în biserică, vedem că este o întrepătrundere atât de flagrantă între religie şi politic  încât nu se mai poate pune semnul întrebării dacă există stat laic sau nu…Şi asta, cu toate că în Legea cultelor se spune clar că statul român e liber  faţă de orice ideologie religioasă sau atee.

 

Victoria Stoiciu: Ce părere aveţi despre predarea religiei în şcoli? Conform legii, această materie este opţională, dar in practică ea a devenit obligatorie. Vi se pare ca educaţia religioasă ar trebui sa fie limitată la spaţiul privat şi instituţiile religioase sau poate ea să fie extinsă şi în instituţiile publice, cum e şcoala?

Preot Casian Pandelică: Consider că predarea religiei în scoli nu are o relevanţă atâta timp cât şcolile au în primul rând vocaţia instituţională de a forma  aptitudini şi obişnuinţe. Educaţia religioasă  nu trebuie făcută în şcoli. Educaţia religioasă trebuie  făcută,  dacă se doreşte,  în sânul familiei. La ora actuala e foarte clar că nu e vorba de o opţiune a părintelui. Prozelitismul acesta pe care  îl practicăm încă din perioada prunciei nu poate să ducă la nimic bun decât la o obedienţă ieşită din comun şi la o îngrădire a conştiinţei şi a deprinderilor intelectule ale copiilor. Pentru că vrem sau nu vrem, BOR la ora aceasta apelează la acest lucru şi in educaţia  juvenilă. Opţional s-ar putea crea module de învăţământ religios,  dar numai la cererea explicită a părinţilor, dacă s-ar dori o catehizare a copiilor. Este vorba despre acest parteneriat agresiv cu statul pe care BOR îl  face la adresa cetăţeanului – cu alte cuvinte, îl ortodoxim cu forţa, fie că vrea, fie că nu. Poţi fi liber să iţi exerciţi religia, dar sub forma în care iţi spunem noi. Aici  avem  şi o problemă a învăţământului teologic care creează comportamente ale preoţilor  destul de obediente si lipsite de personalitate, ajungând la înlocuirea  ideii de Dumnezeu si conştiinţă cu ideea unei singure persoane,  atotştiutoare, care e episcopul sau cine e în vârful ierarhiei.

Tot interviul aici: http://www.criticatac.ro/15768/nu-exist-libertatea-de-religie-de-contiin-statul-roman-exist-exploatare-din-partea-bor-care-se-reflect-foarte-violent-la-nivelul-ceteanului/

Surpriza secolului: Cartianu are dreptate!

Nu credeam sa apuc vreodata aceasta zi: ziua in care Grigore Cartianu, ziaristul care ne face placere sa-l ajutam cu sfaturi din cand in cand, nimereste buboiul cel urat fix in punctul care doare mai tare. Dupa atatea sfortari titanice in nenumarate registre la limita jurnalismului (adica de la naturalismul stolurilor de termite chitaitoare la folcloricul “Ales Bules”) articolul sau de astazi din Adevarul, intitulat “Ziua in care Vintu si-a umilit ziaristii“, surprinde exact esenta problemei: conditia jurnalistului din Romania a ajuns, cel putin in marile trusturi (adica la bataia pestelui), intr-un hal fara de hal.

Nu ca n-am fi stiut aceste lucruri dinainte, mai ales in ultima vreme CTP-eul si-a racit gura de multe ori, vorbind pe sleau de “atmosfera” de la Realitatea si acuzand complicitatile jurnalistilor din trustul lui Vintu. Care isi merita soarta:

“În răfuiala dintre un patron de televiziune şi un preşedinte de stat, ziariştii au ajuns o cantitate neglijabilă, fiind trataţi ca victime colaterale. Trist e că Sorin Ovidiu Vîntu se visează patron de marionete. Tot ce va reuşi în urma acestei lupte absurde va fi să-şi distrugă propria creaţie: Realitatea TV. Şi nu cred că Traian Băsescu va plânge. Cel mult, va lăcrima ca la îmbolnăvirea subită a lui „dragă Stolo”. [din acelasi articol antologic al lui Ecrivain]

P.S. Nu imi fac iluzii ca la celalalt trust mogulizat situatia ar fi cu mult altfel. Telefonul scurt functioneaza peste tot.

Che, revolutia si omoratul

Vad astazi pe site-ul Realitatii ce a declarat Victor Ponta la Constanta. Si ma intristez. Adica, de acord, audienta era fieful revolutionarului Che Mazare si acolo discursul trebuie musai sa contina  pete de sange pe combinezon si, eventual, scalpuri proaspete agatate la cingatoare, ca in filmele cu indieni. Darrr…

…parca nu ar trebui sa ne grabim cu omoratul, pentru ca politica e saturata de violenta simbolica si de retorica de razboi si asa am ajuns sa nu mai vrea nimeni sa auda de politica. Poate am invatat intre timp ca in timp de razboi nu creste decat palamida, si aia daca apuca sa dea de pe sub daramaturi… 

“”Îmi place apelul la revoluţie (…). Mă bazez că, după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi şi de fapt toţi o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu” [de aici]

cine promitea asta…

sabia de deasupra capului cea de recuzita

Colegul Phaim face o analiza a ceea ce se intampla in PSD lately. Prin prisma schimbarilor de generatie din partid, schimbari care afecteaza tot mai vizibil reprezentarea politica  de la varful PSD. Mie personal mi s-ar parea mai interesant de aflat ce se intampla in organizatii, unde stiu ca anul acesta ar trebui sa aiba loc alegeri. Vor fi oare reverberatii locale la schimbarile de la varf?  

Cu o candidatura a lui Gheorghe Nichita impotriva lui Adrian Nastase la Consiliul National de maine speculatiile au frau liber, fix ceea ce ne place noua mai mult, unde mai pui ca este taman ce ne ofera si Inpolitics [pe care Phaim il mentioneaza ca sursa]. 

Nu pot sa nu remarc cat de mult prezenta DNA in speculatiile privind viata interna din PSD a devenit un stereotip. Sunt atatea nume din PSD despre care se vehiculeaza informatii pe surse, imposibil de verificat, si presupuneri compromitatoare incat ajungi sa crezi ca exista o sabie a DNA cu care acesti oameni traiesc permanent deasupra capului. Cu capul impuiat de astfel de speculatii cotidiene te intrebi daca nu cumva ar putea veni o zi in care partidul intreg s-ar putea trezi pus la pastrare de DNA. 

Numai ca sabia asta nu cade niciodata, mereu se intampla ceva ce justifica o rasturnare de situatie [ca in cazul generalului Oprea, ajuns peste noapte din posibil inculpat ministru, vorba Alinei Mungiu-Pippidi] sau o amanare indefinita. Exact ce trebuie pentru a pastra platoul de filmare si recuzita intacte.

dansul elefantilor

un elefant se legana, pe o panza de paianjen
si cum panza nu se rupea
a mai chemat un elefant

Social-democratii germani au trebuit sa invete pe propria piele inca din 2005 [si poate chiar de mai devreme] ce inseamna sa pierzi monopolul pe partea ta de spectru politic. In 2005 Oskar Lafontaine, fost presedinte al SPD, se retragea din partid si forma o grupare politica a dezamagitilor din partid cu numele de Alternativa Electorala pentru Munca si Dreptate Sociala (Arbeit und soziale Gerechtigkeit – Die Wahlalternative, WASG).  La momentul respectiv lucrurile nu pareau grave pentru SPD din cauza ca noua formatiune era tiny, iar SPD se afla la guvernare. Lucrurile au inceput sa mearga prost in momentul in care WASG [din Germania de West] a facut jonctiune – literalmente peste Germania – cu PDS (Partidul Socialismului Democratic), care era descendentul SED din Germania de Est. Numele noului partid format: “Stanga” (Die Left). De atunci lucrurile s-au schimbat dramatic pentru SPD. In alegerile federale din septembrie 2009 scorul electoral a fost cel mai mic din istoria partidului. Am scris despre asta aici.

Cazul social-democratilor germani este bun pentru Romania pentru ca arata cat de periculos este sa tratezi cu usuratate posibilitatea aparitiei unui nou partid pe stanga. Mai spre centru sau mai la stanga decat tine, tot aia. Si mai grav este atunci cand tu insuti creezi – ani de-a randul – conditiile propice pentru aparitia unui asemenea partid. In cazul SPD s-a datorat guvernarii lui Gerhardt Schröder mult spre centru, partidul cazand prada asa-numitului “consens neoliberal”. In cazul PSD, care, dupa cum stiti, in ultimii 5 ani ba a fost ba n-a fost la guvernare, cauzele sunt cu siguranta diferite. Cert este ca partidul a ajuns intr-o etapa in care plasa de paianjen a ajuns sa cam paraie…