dezbatere imaginara in forma continuata - despre stanga europeana

Adi pune in miscare pe blogul sau o dezbatere despre actualitatile stangii europene, promovata provocata de recentele alegeri generale din Spania sau locale din Franta.

Eu as vrea sa duc un pic mai departe concluzia lui Alex [chiar daca o denaturez].  

1. Stanga europeana a intrat intr-un proces de transformare de cativa ani buni. Numai ca acest proces are mai multe etape [care nu se limiteaza la perioada unui mandat - 4 ani]. Sa ne amintim ca in SUA republicanii si-au inceput revirimentul prin 1993-1994, cand administratia democrata a lui Clinton era pe un mare val. De aceea nici nu as suprapune transformarea stangii europene cu anumite perioade de dominatie politica la nivel european [sau din contra de reflux]. Exemple sunt destule: ne putem uita la Suedia, unde acum catva timp lumea se grabea sa anunte sfarsitul unui model social devenit celebru, datorita plecarii Partidului Muncii de la guvernare. Cu toate acestea modelul suedez continua sa influenteze teze si idei in toata Europa [la nivel academic cel putin, asa cum o face si modelul japonez!!!]. Situatia politica din Germania permite o privire asupra problemei dintr-un alt unghi, deopotriva de relevant: SPD tocmai si-a reinnoit programul politic [la Hamburg] insa nu a reusit sa obtina prin aceasta un nou avant politic si o claritate a directiei in care se indreapta. Acolo unde multi au reactionat cu dezamagire altii vad inca o nevoie de reasezare [si de clarificare] a lucrurilor. De altfel CDU trece printr-o situatie asemanatoare [chiar daca nu se confrunta cu concurenta unui partid mai la drepta sa care sa-i fure voturi asa cum este Partidul Stangii pentru SPD]. De aceea ma vad fortat sa avansez ideea de la punctul 2:

2. este foarte posibil ca stanga sa nu dezvolte, cel putin pentru o perioada de timp, o solutie individuala [adica a sa proprie], ci ca insasi paradigma politica formata din raporturile dintre stanga si dreapta sa se schimbe. O noua paradigma ar putea desemna roluri noi pentru stanga [tot asa cum ar face-o si pentru dreapta].
 
3. Cristian Pirvulescu este fascinant pentru fascinatia pe care o are pentru politica franceza. Pentru mine cel putin acest lucru este surprinzator, pentru simplul motiv ca impulsuri programatice pe zona stangii care sa vina dinspre hexagon [la fel ca dinspre stanga democrata germana de ex.] nu au fost in ultimul deceniu sau mai mult. Exemple in acest sens gasesti la suedezi, la PASOK si intr-o oarecare masura la spaniolii lui Zapatero [daca nu ar fi fost scandaloasa exprimare a lui Gyurcsány de acum un an si ceva si socialistii ungari ar fi putut fi un exemplu]. Din punctul meu de vedere argumente de timpul celor folosite de Cristian Pirvulescu sunt hazardate, pentru ca este imposibil de prevazut la ora actuala care va fi evolutia sistemelor politice care fac parte din sistemul mai larg european [si trans-atlantic]. 

4. desigur, daca argumentele lui Adi [si concluzia lui Cristian Pirvulescu pentru estici] se bazau pe ideea ca “stanga nu mai este la putere, deci stanga nu mai convinge”, atunci toata argumentatia mea de mai sus este egala cu zero. Dar as vrea sa atrag atentia ca cel putin Pirvulescu vorbeste de “dinamica ideologica“, adica despre idei, si nu despre cine se afla la un moment dat la putere. Confuzia este asadar la el, nu la mine.