dubitativ despre unele adevaruri care deranjeaza

Citesc articolul lui Adrian Majuru din Adevarul despre Metamorfozele Raului. Nu este scris prost [reuseste sa sintetizeze coerent, fara sa simplifice], dar nici nu dovedeste virtuti epistemice iesite din comun. De fapt articolul opereaza cu un amestec eterogen de date [ce pot fi verificate - ex. transferul de proprietate] si de conceptii personale subiective [insa usor de emotionalizat pentru cititor - ex. tabara naivilor sau inocentilor vs. "sistemul" profitorilor]. 

Dar nu reusesc sa castig macar o certitudine citind articolul cu pricina [ma trezesc chiar cu mai multe indoieli], asa ca imi pun problema teleologic, poate deslusirea scopului cu care a fost scris articolul ar putea aduce cu sine si o intelegere a adevarurilor formulate de el. Remarcile cu care se deschide articolul [«Ideea acestui articol s-a născut după ce am parcurs zeci de mesaje primite din partea cititorilor. Atunci am realizat ce responsabilitate poartă un autentic ziarist: el trebuie să-şi menţină poziţia morală câştigată împotriva oricăror presiuni manageriale, dar mai ales să sintetizeze în fraze clare durerile sau nemulţumirile celor pentru care scrie.»] ar trebui sa ofere o directie. Insa tocmai aceste remarci m-au dus in eroare de prima data. Pentru ca nu tin loc de motivatie sau justificare pentru demersul jurnalistic al lui Adrian Majuru [nu il cunosc, am cautat de google sa aflu mai multe despre el], ci reprezinta de fapt un mecanism de validare a sus-numitelor adevaruri.

Cu alte cuvinte, adevarurile despre Rau si metamorfozele sale nu apartin jurnalistului, ci sunt ale cititorilor. Doar formularea “in fraze clare” e a sa. Cu alte cuvinte, nu identificarea raului se pune in discutie, ci descrierea lui. Acolo unde eu cautam dobandirea unei certitudini [prin informare], jurnalistul opera cu certitudini ca materie prima. Nu descoperea cu mine [si nu ma ajuta sa descoper] certitudini, ci sintetiza unele deja existente. Aha, pai daca mai intelegi ceva din metamorfozele adevarului…